CRED ÎN INTERNET CA DESCOPERIRE
SI MIJLOC DE EVOLUTIE CĂTRE LITERATURA
PE SUPORT FIZIC
– dialog cu poetul Ionut CARAGEA –
1 În acel moment cred că poezia
însemna mai mult timiditate
Amelia STĂNESCU: Domnule Ionut Caragea, as vrea să stiu, pentru începutul interviului nostru, cînd ati plecat din România si ce v-a determinat să faceti lucrul acesta?
Ionut CARAGEA: Ca emigrant, am plecat din România în anul 2003, cu speranta unui nivel de viată mai ridicat. În România nu aveam perspective optimiste, mai ales că meseria mea era de profesor de educatie fizică si sport.
Cum caracterizati relatiile cu spatiul cultural dobrogean? Am înteles că interactiunile nu au fost tocmai fericite... mă refer la cele de pînă în 2009.
Să spunem că relatiile cu spatiul cultural dobrogean nu prea au existat. Asta pentru că la debutul meu publicistic mi s-a întins o mînă din Iasi si mai apoi pentru că revistele de literatură din Constanta nu s-au arătat interesate de niciun fel de colaborare. Cu toate că ziarul „Cuget liber” a semnalat de două ori debutul meu pe prima pagină si mi-a publicat articole referitoare la Canada, aceste repere au fost trecute cu vederea de către ceilalti. Dar niciodată nu este prea tîrziu...
Cînd ati început să scrieti si cum simtiti dumneavoastră poezia? Ce reprezintă ea pentru dumneavoastră? Stiu că ati avut o lectură bogată a literaturii SF. Chiar scrieti literatură SF. Dar poezia, la dumneavoastră, nu s-a născut după o baie de lectură pe domeniu.
Am început să scriu în jurul vîrstei de 14 ani. Scriam poezii de dragoste, cu rimă, fără să fi avut vreodată vreun contact cu acest gen de scriere. În acel moment cred că poezia însemna mai mult timiditate. Au urmat tot felul de experimente pe hîrtie, născute tot din nevoia de a exprima unele sentimente, dar fără ca să constientizez ceea ce fac si fără să urmăresc un obiectiv anume. Între timp am devenit un mare pasionat de fictiune, adolescenta mea însemnînd contactul cu Herbert, Brussolo, King, Asimov si multi altii. Cred că literatura de fictiune mi-a dezvoltat imaginatia, îmbogătindu-mi ulterior ludicul si substratul creator. Însă poezia s-a născut cu adevărat în urma unui cutremur sentimental si unor suferinte fizice, în jurul vîrstei de 30 de ani, în momentul în care am simtit o revelatie si o chemare spirituală.
Sînteti un scriitor prolific. Nouă volume nu este putin lucru. Aparitiile editoriale se situează în intervalul 2006-2009. Cum explicati această abundentă de liricitate într-un timp atît de scurt?
Timpul nu are relevantă atunci cînd scrii. Poetul trăieste într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Lucrurile care i se întîmplă, sînt dincolo de ceea ce mintea umană poate întelege si explica. Acest aspect a fost destul de bine evidentiat de Milan Kundera în romanul „La vie est ailleurs”. Totusi, în cazul meu, pot spune că am avut un sentiment puternic al fatalitătii, al celui căruia i se dă o anumită misiune pe ultima sută de metri. Să-i spunem calea spre mîntuire, spre salvare. Si, paradoxal, am descoperit că nu este vorba doar de destinul meu, ci si al altor oameni care aveau nevoie de cuvintele mele.
Vă considerati un scriitor de exil?
Nu, niciodată. Sau mai bine zis, nu este un exil referitor la tară. Exilul creator se poate defini prin ruperea de tot ceea ce este înconjurător cu scopul de a comunica mai bine cu constiinta superioară, cu divinitatea.
Vorbiti-ne despre legătura spirituală cu Iasiul. Despre prietenii dumneavoastră de acolo: Dumitru Scortanu, Marius Chelaru, Daniel Corbu, Florin Tupu. De ce ati ales să apăreti editorial la Iasi?
Cel care m-a descoperit ca poet a fost editorul Dumitru Scortanu. Pe vremea cînd activam pe un portal de creatie, Agonia.ro, dînsul mi-a trimis un email prin care s-a oferit să mă publice. Am fost încîntat de această propunere si fără să stau prea mult pe gînduri, am acceptat. A fost mai mult o alegere intuitivă, eu necunoscînd prea bine editurile si oamenii din spatele lor. Dumitru Scortanu s-a dovedit un prieten impecabil si un profesionist. Tocmai datorită acestui lucru am mentinut colaborarea noastră pe parcursul celor 9 volume. Pentru mine oamenii înseamnă mult mai mult decît numele unei edituri. La lansarea ce a urmat la Iasi, în 2007, m-am întîlnit cu Marius Chelaru, Daniel Corbu si Florin Tupu, în opinia mea personalităti marcante ale culturii românesti. Astfel am luat contactul cu lumea bună a literaturii si am stabilit primele relatii de valoare.
1 Scrisul pe hîrtie rămîne
certificatul de autenticitate al unui poet
Ati fost numit poet al internetului datorită debutului si numeroaselor aparitii (si datorită mărturisirii dumnea-voastră: „M-am născut pe Google”). Vă place acest calificativ sau credeti mai mult în scrisul pe hîrtie? Se poate naste un scriitor pe Google?
Am fost declarat de unii recenzori „Omul născut pe Google” si ulterior „Poetul născut pe Google”, tocmai datorită activitătii mele pe Internet si a poeziei M-am născut pe Google, publicată în anul 2006 pe Agonia.ro. Cred în Internet ca descoperire si mijloc de evolutie către literatura pe suport fizic. Scrisul pe hîrtie rămîne certificatul de autenticitate al unui poet. Referitor la nasterea pe Google, am publicat un amplu interviu în care propun specialistilor Curentul Generatiei Google si în care vorbesc, alături de alte personalităti din lumea literară, despre nasterea si evolutia în spatiul virtual.
Să ne întoarcem acum la volumul de debut. Ce semnificatie are titlul Delirum tremens în acceptiunea dumneavoastră? Se stie că această sintagmă – „delir care produce tremurături (ale corpului)”, conform „Dictionarului de expresii juridice latine”, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1999, p. 75 – este folosită pentru a denumi o stare de criză care apare la alcoolicii cronici... O faptă penală săvîrsită în această stare nu constituie infractiune...
Delirium tremens putea fi un destin pe care îl puteam atinge. Am avut o viziune în care am realizat unde pot ajunge si de ce să mă feresc. Am fost la un pas de nenorocire si numai prin intermediul scrisului am reusit să mă vindec. Să spunem că acest titlu se poate traduce mai usor si mai corect ca si un delir cu tremurături poetice...
Cărtile dumneavoastră arată foarte bine, aveti cumva un sponsor? Cum ati publicat aceste nouă cărti? Este Canada locul în care se pot „refugia” scriitorii nostri de abrutizarea intelectuală/ culturală/ artistică pe care o trăim la ora actuală în România?
Se stie că sînt foarte putini poeti care beneficiază de ajutor publicistic. Iar cei mai multi dintre ei sînt obligati contractual să cumpere un anumit număr de exemplare sau beneficiază doar de un procent foarte mic din vînzări. Chiar dacă as fi putut ajunge la o altă întelegere cu editorul meu, am preferat să obtin toate drepturile de autor. Numai asa puteam face orice doresc cu volumele mele si numai asa as fi putut să le ofer întru îndeplinirea unor acte de caritate. Refugiul despre care vorbiti nu se referă doar la o tară anume. Se cunosc foarte bine politicile institutionale în România sau defavorizarea provinciei. În momentul în care alegi emigrarea, multi te vor trata ca pe un trădător si te vor da uitării. Chiar dacă cele mai importante nume ale literaturii române au murit în afara granitelor sau, cel putin, au trăit ani buni în străinătate.
Ce ne puteti spune despre comunitatea românilor din Canada si despre nucleul cultural pe care l-au creat acolo? Sînteti vicepresedintele Asociatiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. Cum a luat fiintă această grupare culturală?
Comunitatea românilor din Canada este una dezbinată. Nici nu se poate vorbi de o asa-zisă comunitate. Românii au o genă rea, individualistă, care se vede mult mai bine afară decît în propria tară. Probabil că istoria ne-a determinat să ne schimbăm mentalitatea si avem enorm de lucrat la acest capitol. Sînt co-fondator si vice-presedinte al ASLRQ, o asociatie venită să sprijine scriitorii cu orientare francofonă din provincia Québec. Însă se acceptă si membri din exterior, cu conditia să îndeplinească normele statutare. ASLRQ a apărut într-o perioadă de disensiuni între anumite grupuri de scriitori cu interese diferite si mă bucur că noi am putut oferi o alternativă bazată pe întelegere si ajutor reciproc.
1 Abia renuntînd la mine am început cu adevărat să trăiesc
Am văzut pe site-ul dumneavoastră imagini de la întîlnirile cu cititorii si lansări de carte. Pot avea loc acestea într-o biserică?
Biserica este un spatiu spiritual. Oamenii nu sînt în general interesati de literatură si nu se vor deplasa în număr mare pentru evenimente culturale. Însă dacă îi dai omului un piscot si un pahar de vin, îl poti face să-si deschidă apetitul si pentru o lansare de carte, cu conditia să mai rămînă încă o oră după terminarea unei slujbe religioase. Trist dar adevărat...
Veniti în România, la Constanta si faceti acte de caritate. Este, cumva, indirect, un răspuns, o replică aduse lipsei de receptare pe care ati avut-o în zona aceasta a tării, o dezamăgire pe care ati trăit-o fată de oamenii locului?
Nu, nicidecum. Am donat cărti încă de la aparitia primului volum, în scoli, licee, spitale. Chiar si în Constanta, la Scoala Generală 38, la Universitatea „Ovidius”, la Liceul „Energetic”. Trăind în Canada am învătat că oamenii de acolo au mult mai mult respect fată de oamenii cu probleme de sănătate. Întrucît am copilărit în cartierul Tomis Nord, unde se află si centru de copii cu probleme psiho-locomotorii „Orizont”, am considerat să ajut si eu, asa cum pot, cu speranta că vor urma si alte initiative de acest gen.
Ce urmează după aceste 9 volume de poezie? Vă reîntoarceti la literatura SF? Care vă sînt proiectele viitorului apropiat? Pe cînd o nouă vizită în România?
Venirea mea recentă în România mi-a produs un adevărat cutremur sentimental. Orice întoarcere înseamnă readaptare, orice plecare înseamnă renuntare. Nu mă gîndesc la literatură ca la un proiect. După fiecare volum mă simt golit, de parcă nu as mai scrie nimic niciodată. Sincer, România este casa mea si m-as întoarce si mîine dacă as avea un minim de stabilitate. As putea renunta la unele avantaje materiale si m-as dedica mai mult vietii personale, vietii afective. Familia mea, rudele mele, prietenii mei sînt în România si asta doare mereu. Paradoxal, după 6 ani de emigrare am ajuns la concluzia că am plecat numai pentru a ajunge poet, pentru a mă descoperi ca om, ca suflet, pentru a aprecia altfel valorile nationale, oamenii, limba, locurile natale. Am căpătat o anume experientă pe care o pot împărtăsi românilor de acasă. Însă sînt ei pregătiti să asculte? Sau sînt ei capabili să îmi întindă o mînă în momentul în care m-as întoarce? Deocamdată sînt întrebări, urmează să mai tatonez acest subiect.
As vrea să încheiem interviul cu un gînd adresat cititorilor dumneavoastră, fie ei internauti sau clasici...
Tot ceea ce am scris se îndreaptă către cei pe care îi iubesc. La început m-am iubit mai mult pe mine si asta nu mi-a adus niciodată o mare satisfactie. Poezia însă m-a învătat să mă ofer, cuvînt cu cuvînt, picătură de viată cu picătură de viată. Nu regret absolut nimic si pot spune că abia renuntînd la mine am început cu adevărat să trăiesc...
Interviu realizat de Amelia STĂNESCU
