Maris CEAKLAIS   

La ora hotilor, când hotii dorm

La ora hotilor, cînd hotii dorm,
răsuflă universul precum răsuflă calul
copilăriei noastre
si dragi, si proaste, la fel si neîntoarse.

La ora hotilor, cînd hotii dorm,
răzbeste globul aceeasi teamă veche,
iar viata-i tremur gingas, trecător.

La ora hotilor, cînd hotii dorm,
eu te-am furat o dată de la tine
si iar te fur pentru iubire,
dar nu stiu de la ce durere surdă.

La ora hotilor, cînd hotii dorm,
mătasea părului tău drag
printre degete-o aleg
si zboară prefăcut în grîu de aur.

Numai muzica asta poate salva
timpul si spatiul, pe noi amîndoi
în timpul acesta si-n spatiul acesta.

E una dintr-o sută, una dintr-o mie,
una dintr-o sută, din mii o întîmplare fericită.


*   *   *

Larmă de păsări. Dar ce boltă curată!
Pămîntul ca prin minune învie.
– Chiar e drept? Ai să mai vii încă-o dată? –
mă întreabă copiii.

Nu spulbera ca omătul, aici te coboară,
creste troian din pămînt!
Greutatea aceasta-i neomenesc de usoară
să fii monumentul tău pe mormînt.

Te stropesc. Tu cresti în ierbile crude,
copiii mamei aduc apă, vezi-i.
Noi poate numai aici sîntem rude
cu pămîntul acesta în pragul amiezii.

Iarăsi soare si flori. Limpezime de zi,
o singură umbră, gînd negru mă paste.
Pînă la urmă toti iarbă vom fi,
nu stiu dacă tu ne vei cunoaste.


Traduceri de Victor TELEUCĂ

Home