Nicolae CORNESCIAN

SONETE

V.
dar ce trup mă aveai întru gînd pustiit
si ce pas mă plecai depărtării
mă tăceai îniernării în ritmul de rit
ninsorînd drumul dat emigrării
de nentoarceri dureau ultimi ulmi de hotar
crengi de gheată doreau brate albe
ai întors doar o aripă-n piatră de var
si au nins alte pene în salbe
decembreau distantări de copaci înstînciti
trupul meu trunchia-n asteptare
ca o pasăre-n aer cu nori încrengiti
într-un zbor dintr-o altă uitare
mă tăceai ninsorînd mă zburai spre pămînt
si ce pas mă plecai spre albirea din gînd

VI.
ce cuvinte să-ti rabd să mă taci vulturînd
zborul smuls asfintirii în unde
să te plec în întoarceri plutirii-n pămînt
cercuindu-mi în ochi bolti rotunde
ning să spun să te tac într-un cioclu de fulg
să zic zbor să mă pleci revenirii
dintr-un cearcăn de văz altă umbră să smulg
să mă cad în zăpada ivirii
si să rabd de refugiu mesteceni învinsi
dînd distantei de drum împrumuturi
pasii stinsi rătăcirii prin vulturii ninsi
să mă-ntorci în arcade cu fluturi
ce cuvinte să-ti zbor să mă rabzi în tăceri
de zăpezi încrucite în alte migrări