„Am fost profesoară timp de 41 de ani. Pentru mine această activitate a fost o plăcere”

 

Convorbire cu EMIN EMEL

 

 

Poetă, traducătoare, profesoară născută în Dobrici (Bazargik) Bulgaria, în 12 decembrie 1938. A urmat Liceul Pedagogic Turc din Sofia, Universitatea de Stat „Kliment Ohridski“, Facultatea de Limbă si Literatură Turcă din Sofia, specializarea Orientalistică, promotia 1960. A profesat sapte ani în Dobrici si Belogradet, judetul Varna. În 1967 s-a stabilit la Constanta, prin căsătoria cu ing. Emin Atila. A lucrat toată viata în învătământ, fiind unul dintre primii profesori de limbă turcă din România. Începând cu 1972 a predat în licee constăntene, în 1991 devenind lector de literatură turcă la Facultatea de Litere si Colegiul de institutori „Mustafa Kemal Atatürk“, din cadrul universitătii „Ovidius“ din Constanta. Din anul 2000 este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. Este membră a Societătii de Limbă Turcă. Publică primele poezii în revista „Renkler/ Culori“ (Bucuresti), apoi si în „T ürk Dili/ Limba Turcă“ (Ankara), „Turnalar/ Cocorii“ (Izmir), „Cig“ (Prizne); colaborează la ziarele „Hakses“ si „Karadeniz “ (Constanta). Publică articole care fac cunoscute cultura turcă si participă la numeroase simpozioane internationale, prezentând comunicări în domeniul literaturii turce.

 

 

 

„Mă simt norocoasă că trăiesc în România,

tară în care sunt considerată ca oricare alt cetătean”

 

Marius Chelaru: „Orasul în care m-am născut/ Îi duc dorul”; apoi: „m-am uitat, si pe aici a trecut timpul/ în locul caselor calde de chirpic s-au înăltat case de marmură”. Asta scriati în poezia dvs. Orasul în care m-am născut/ Doğduğum kasaba.

Cum era orasul în care v-ati născut, cum erau oamenii, familia dvs? Cum a fost copilăria dumneavoastră pe meleagurile unde v-ati născut?

Emin Emel: În anii copilăriei mele orasul meu natal avea cam 50-60 de mii de locuitori. Populatia lui era alcătuită din bulgari, turci, greci, armeni, tigani s.a. Fiecare etnie mare avea scoală în limba maternă. Au existat lăcase de cult pentru confesiunile principale. Orasul avea un aspect balcanic: cu turnul cu ceas, „magazine de fierari”, manufactură, hală, bazar, baia turcească, o constructie care data din secolul al XV-lea. Cea mai mare clădire a fost tribunalul, construit de către români.

Nu-mi amintesc să fi fost conflicte între etnii.

Familiile erau stabile. Părintii mei au fost învătători.

După nasterea primului copil, mama mea s-a retras din servici. N-am fost bogati, dar a fost respect si dragoste între noi. Seara părintii ne citeau diverse naratiuni, povesti, poezii.

M.C .: V-ati căsătorit, apoi v-ati schimbat si tara de resedintă. Cum a fost schimbarea aceasta pentru dumneavoastră?

E.E.: Timp de 5 ani după căsătorie si stabilirea mea în România nu am avut loc de muncă, astfel că m-am dedicat familiei. Am încercat să învăt limba română. Au fost ani de eforturi pentru mine.

M.C .:

Sunteti printre primii profesori de limbă turcă din tara noastră. Din câte stiu sunteti si printre cei care au pus bazele catedrei de limbă turcă la Universitatea “Ovidius”, din Constanta. Cum s-au petrecut lucrurile, cum erau acei ani de început si care era, în mare, structura planului de învătământ, mai ales în ce priveste literatura?

E.E.: Când s-a introdus limba turcă în scolile din România, în 1972, si am ajuns din nou în fata elevilor, eram atât de bucuroasă, încât nu voiam să se termine ora… Am fost profesoară timp de 41 de ani. Pentru mine această activitate a fost o plăcere.

După 1990, când s-a înfiintat Universitatea „Ovidius”, la Facultatea de Litere a fost introdusă specializarea în limba turcă. Am predat literatura turcă si un curs practic de limba turcă. Am predat si la Facultatea de Istorie, la disciplinele: limba osmană si paleografia osmană. Când ne rămânea timp citeam poezii de Rumi, Yunus Emre, Baki, Fuzuli. Studentii  ascultau cu mare atentie. Până atunci nu cunoscuseră literatura turcă.

M.C.: Din câte stiu, p oezia turcă are un specific aparte în devenirea ei istorică. Turcia are si poezie populară ne-anonimă (operele creatorilor sunt păstrate, se spune, fără mari deformări în timp, si în cönk – caiete, care sunt si documente de pret privind vremurile respective). În general, poartă amprenta culturilor de confluentă, născută fiind la intersectia dintre drumul oriental (mai intens, mai pregnant multă vreme, în special în perioada în care suflul arabo-persan, sprijinit de expansiunea islamului, era foarte viguros; este etapa de cca. 6 secole a poeziei divanî ) si cel european.

 

Cum este folclorul turcilor din România,

cât de bine este el păstrat si cunoscut?

 

E.E.: În mare, putem spune că literatura populară turcă se împarte în: literatură anonimă si cea a rapsozilor populari, „asik edebiyati”, unde, în ultima strofă, autorul îsi pomeneste numele. Deoarece creatiile lor s-au răspândit pe cale orală, suferind si modificări, se consideră că literatura aceasta este parte a folclorului.

În conversatii, la nunti, la sfârsitul unei, scrisori oamenii foloseau catrenul, numit „mani”. Tertina este specifică pentru poezia turcă, în cazul turku, kosug, taslama . Există si alte forme. Mahmut Kasgari , în dictionarul său compilat în 1071 (1072-3), alcătuit cu scopul de a învăta pe arabi limba turcă, a cules si a reprodus si un bogat material folcloric, de mare importantă. Ulterior, intelectualii au adunat texte de poezie turcă în caietele numite cönk .

Poezia turcă anonimă este creată în metru silabic, încă înaintea acceptării islamului. La sate si-a păstrat forma si în zilele noastre. Limbajul n-a suferit mult influenta limbilor arabe si persane. Începând din secolul al XVIII-lea în orase au apărut cântece populare în metrul „aruz”. Limbajul lor contine mai multe arabisme si cuvinte de origine persană. Metaforele sunt asemănătoare cu cele ale literaturii divanî.

Literatura populara a rapsozilor a rămas puternic sub influenta literaturii culte. Sunt celebri rapsozii, de exemplu: Karacaoğlan , Âsık Garip , Asik Omer s.a. Interesant pentru noi este si numele Tamasvarli Asik Hasan (Rapsodul Hasan din Timisoara), din secolul XVII-lea. În legendele populare ca „Leyla ile Mecnun” („Leyla si Mecnun”), „Ferhat ile Sirin”, „Kerem ile Asli” influenta literaturii persane este evidentă. Povestitorul/ rapsodul, cel care povesteste legenda din când în când spune un gazel.

Scenetele cu Karagoz si Hacivat încep cu un gazel. Deci avem si aici un caz de pătrundere a literaturii divanî, si, prin ea, si a literaturii arabe sau persane. Tehnica jocului de Karagoz, numit si „golge oyunu” („jocul de umbre”) sau „perde oyunu” („jocul de perdea/ ecran), un predecesor al cinematografiei, îsi are originea în China, prin anul 140 î.e.n.

În sarki, o formă de poezie apărută la oras, în secolul al XIX-lea, si însotită de instrumente muzicale, se simte influenta muzicii occidentale. Anton Pann cunostea bine, în opinia mea, literatura populară turcă. Să ne amintim de „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea.” Folclorul turc din Romania este parte a celui din Balcani. Există culegeri, cum ar fi cele alcătuite de Mehmet Ali Ekrem, cu titlul „Bulbul Sesi/ Cântecul privighetorii”), în 1981, si de către Ahmet-Naci Cafer Ali, cu titlul „Unutma Beni/ Nu mă uita”, în anul 1985.

M.C .: Cât priveste poezia cultă în general, am citit mai multe cărti ale unor poeti turci/ de limbă turcă din diverse epoci , de la Fuzuli la Badiuzaman Said Nursi, de la Yunus Emre la Nâzim Hikmet (socotit „părintele poeziei moderne turce”) sau, către zilele noastre, Cengiz Bektas, între altii. Am publicat mai multi poeti turci contemporani în „Poezia”. Si la poetii moderni mi se pare că se mai văd, de exemplu, dincolo de filonul modern, si o îmbrăcare în haine noi a degetelor fine ale poeziei divanî, care mângâie noua poezie turcă, cu fata către întreaga lume, nu doar către Europa. Si, sigur, mergem cu gândul la Tanzimat, „etape” ca Servet-î Fünûn/ Tezaurul stiintelor (reprezentantii militau pentru cunoasterea/ propagarea ideilor care animau spiritul european), Fecr-î Âti/ Viitorul zorilor (continuarea tendintelor novatoare, apelarea si la vocabularul arabo-persan, folosit în directia unei mai bune exploatări a posibilitătilor limbii/ poeziei turce), Milli Edebiyat/ Literatura natională (în jurul anului 1920, în siajul eforturilor pentru eliberarea natională; cu grupări ca Genç Kalemler/ Tinere condeie – cerea revitalizarea limbajului poetic, apreciind că era o criză a expresiei poetice în Turcia) s.a.

E.E.: În fapt, literatura divanî a apărut în secolul al XIII-lea. Izvoarele ei sunt literaturile arabă si persană. S-a scris în metru aruz. Un sistem care se redă prin silabe scurte si lungi, deschise sau închise. „Aruz” în araba înseamnă „mireasă”. Poezia, în viziunea arabilor, trebuia să fie împodobită si frumoasa ca o mireasă. Primele poezii în acest sistem metric erau relativ simple în formă si limbaj. De exemplu: Güldeste/ Poemele iubirii, ale lui Yunus Emre, carte tradusă si în limba română.

M.C.: Am lucrat cu editia din 1991, apărută la Editura Kriterion

E.E: …Treptat, în secolele al XV-lea si al XVI-lea, formele s-au poetice dezvoltat foarte mult. Limbajul s-a îngreunat si el. În secolul al XVI-lea, când Imperiul Otoman a atins apogeul, au apărut poeti mari ca Baki , ales „Sultan-i suarâ” („Sultanul poetilor”), Fużūlī. Din punct de vedere ideatic si estetic, literatura divanî a ajuns la culmile ei. Poetii au meditat, au cântat frumosul. Naili , Nabi , Nedim si-au scris numele in literatura divanî. Nef'i a fost curajosul care a criticat pe mai marii timpului. La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX, multi poeti au început să scrie în metru „aruz”, pe urmă l-au considerat depăsit si au trecut la sistemul metric silabic sau la versuri albe. Au folosit un limbaj purificat de arabisme si cuvinte de origine persană.

Yahya Kemal , un parnasian în varianta turcă, a continuat traditia literaturii divanî. A scris doar gazeluri si rubaiate. Din punct de vedere estetic, este considerat unanim cel mai bun poet al secolului XX.

Putem spune că poetii turci au depăsit curente precum clasicism, romantism, si au trecut direct la simbolism, parnasianism. Un grup de poeti se „refugiază” din fata problemelor sociale si creează curentul „Fecri Ati” („Viitorul zorilor”). Vorbesc cu mult respect de revista „Servet-i Funun”. Sunt adepti ai conceptiilor propagate de revistă, sustin că literatura are menirea de a crea artă, dar numai artă care dezvăluie sentimentele personale. Această conceptie îi va împiedica să se alăture unui alt curent. Unii dintre ei, de exemplu Ahmet Hasim, au avut inclinatie spre simbolism, dar ceea ce îi unea pe membrii acestui curent a fost gândul că poezia nu e în stare să reflecte realitatea. Poezia, după ei, trebuie sa fie oglinda sentimentelor. Subiectele lor au fost dragostea si natura. Au folosit, predominant, metrul aruz.

Sub influenta literaturii occidentale au apărut încercări si în versuri albe. Din 21 de membri ai acestui curent reprezentantii cei mai de seama au fost: Ahmet Hasim, Emin Bulent, Tahsin Nahit, Celal Sahir, Hamdullah Suphi. Au urmărit să realizeze, să atingă „sina-i emel” („culmea idealului”).

Un alt curent din perioada aceasta este „milli” edebiyat („literatura natională”), între anii 1910-1923; reprezentantii lui si-au adus contributia la afirmarea personalitătii turcului de rând. Era orientat spre forma occidentală.

Au fost si războaiele din Balcani… Primul război mondial, Războiul de independentă natională i-au adus pe unii poeti către realitate. Acestia au sustinut ideea că literatura turcă trebuie să sufere transformări. Ei au fost inclinati să reflecte realitatea societătii turce. Reprezentantii de seama ai acestui curent sunt Mehmet Akif (care a scris si Imnul Turciei) si Mehmet Emin.

Curentul neo-hellenistic s-a tradus în limba turca „nev yunanilik”. Stiti, acest curent a fost la modă în Occident. Apela la întoarcerea spre stilul clasicilor eleni, din antichitate. Reprezentantii acestui curent au fost: în proză Yakup Kadri, în poezie Yahya Kemal, care a scris poezii ca Sicilya Kizlari (Fetele din Sicilia), Bergama Heykeltraslari (Sculptorii din Bergamo). Sustinea ideea că poporul turc este cel care si-a creat o civilizatie proprie pe malurile Mediteranei, ori că poporul turc este unul din creatorii acestei civilizatii.

Modernizarea literaturii s-a simtit si la turcii din Grecia, unde grupul „Genc Kalemler” („Condeie tinere”), asa cum spuneti si dumneavoastră, cerea revitalizarea limbajului poetic, considerând că era o criză a expresiei poetice în Turcia. 

Din Peninsula Balcanică pot să vorbesc despre literatura turcilor din Bulgaria si România, care, până la începutul secolului XX nu au creat opere proprii de substantă.

M.C. : Ce înseamnă pentru dumneavoastră poezia veche turcă si cum ati defini ecourile „modernizării” ei în afara Turciei, de pildă în zona în care v-ati născut si în România? Mă refer la schimbările din perioada Tanzimat/Înnoirii, cu „etapele” amintite mai sus.

E.E.: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea unii poeti au ajuns în Occident, si-au dat seama de rolul poetului în societate. Au constientizat că literatura creată până atunci nu este accesibilă nici măcar pentru intelectualii de rând. Poeti ca Ibrahim Sinasi, Namik Kemal, Ziya Pasa au schimbat subiectul scrierilor lor. Pentru prima dată au scris despre popor, libertate, progres. Ca model au avut literatura franceză. Limbajul a devenit mai accesibil poporului. Forma poeziei, desi nu a fost performantă, ca în cazul literaturii divanî, a rămas aceeasi. Literatura asta a fost numită „Tanzimat Edebiyati” (Literatura Renasterii). În prima perioadă, poeti prolifici ca Abdulhak Hamit, Recaizade Mahmut Ekrem au continuat tendintele literaturii divanî, pentru că erau vremurile dictaturii sultanului Abdulhamit II. Reprezentantii primei perioade au fost persecutati.

Drama cu scenete scurte, existentă doar în literatura populară, în literatura turcă cultă, începută cu Ibrahim Sinasi, cu piesa „Sair Evlenmesi/ Căsătoria poetului”, a fost dezvoltată de reprezentantii perioadei a doua. Abdulhak Hamit a încercat să scrie poezie cu formă apropiată de proză. Proza, până atunci, n-a fost considerată operă literară. A scris si poezie pură. A dedicat opt cărti de poezie sotiei sale. Cred ca în literatura universala sunt putini poeti care au consacrat sotiei sale atâtea opere. Îl respect foarte mult pentru asta.

La sfârsitul secolului XIX-lea si începutul secolului XX a existat curentul „Servet-i Funun/ Tezaurul stiintelor”. După criticul literaturii turce Ahmet Kabakli, reprezentantii acestui curent, în domeniul poeziei, au fost Tevfik Fikret, Cenab Sehabeddin, Suleyman Nazif, iar în proză: Halit Ziya Usakligil, Mehmet Rauf; acestia au fost cei mai atasati de literatura Occidentului.

În România, dată fiind situatia pe care am enuntat-o mai sus, este dificil de vorbit despre efecte, reverberatii ale acestor schimbări în domeniul literaturii, care odată cu secolul XX începe un anume drum.

 

M.C.: Am discutat în recenta călătorie din mai 2011, în Crimeea, despre muzicalitatea poeziei în limba turcă. Mi-ati recitat versete clasice foarte frumoase. Ati scris forme de poezie clasică turcă? Dacă da, ne puteti reda un fragment în turcă si română?

E.E.: …Am scris mai mult în versuri albe, am folosit si metrul silabic, dar admir metrul aruz. Sunt recunoscătore domnului Otto Starck, din Israel pentru foarte reusitele traduceri din limba persană în romană, domnului Nevzat Yusuf si doamnei Nermin Yusuf pentru traducerile din turcă în română.

M.C.: Cărti pe care le-am semnalat, la Iasi, în paginile revistelor „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Cronica”, „Carmina Balcanica” sau la Focsani, în „Oglinda literară” s.a.

E.E.: Nu stiu dacă merit paginile din prestigioasa dumneavoastră revistă, dar iată un gazel din ultima mea carte, „Divan Esintisi/ Adierea vântului din evul mediu”:

 

  „Divan Edebiyati'nin temel turudur gazel.

Siir hazinesinde seckin, dilber guldur gazel.

 

Siirseven beyitleri hayranlikla okurken,

Hayalle guzellik dunyasina goturur gazel.

 

Duygulari, dusunceleri guzellik bahcesidir,

Makamla okundugunda yuzu guldurur gazel

 

Kaliplari cesitli, asrimiz icin murekkep,

Kalip, mecaz ve sembolleriyle gucludur gazel.

 

Ey Eda, gayet dinamik gunlerin evladiyiz,

Takdir ederiz, edebiyatin susudur gazel.”

 

în traducerea mea în limba română:

 

„Specie de bază a literaturii este gazelul.

În tezaurul poeziei distinsul distinsilor este gazelul.

 

Iubitorii de poezie medievala când citesc distihurile,

Cu gândul îi duce pe plaiurile edenice gazelul.

 

Gândurile si sentimentele lui sunt o grădină de trandafiri,

Sunete melodioase, surâs pe obraz aduce gazelul.

 

Formele lui sunt complicate pentru zilele noastre agitate,

Prin ritmuri, metafore, simboluri se evidentiază gazelul.

 O, Eda , desi trăim o epocă cu zile foarte dinamice,

Apreciem, podoaba literaturii este gazelul.”

 

M.C.: În Occident, desi versul alb este predominant, formele fixe de poezie încă se practică – cel mai bun exemplu este sonetul, dar nu numai –, nu au dispărut. Există forme de poezie clasică (mă refer, de exemplu la: gazel, cum, iată, scrieti si dumneavoastră, kasida, müstezat , terkib-i bend , terci-i bend , müseddes , muhammes , tahmis , murabba , kit’a , rubaiate s.a.) încă practicate la nivel semnificativ în Turcia sau în zonele unde locuiesc turci?

E.E.: În secolul XX poetul Yahya Kemal, pe care l-am amintit anterior, a scris doar în forme fixe, dar a tradus si rubaiatele lui Omar Khayyam în turcă. Era foarte cu poezia sa, atât de exigent încât spunea: „Versul este onoarea mea”. Nu si-a publicat poeziile în volum. Abia după ce a murit, prietenii lui au tipărit gazelurile si rubaiatele lui sub titlul Kendi Gok Kubbemiz/ Bolta noastră proprie. Cum spuneam din punct de vedere estetic, cel putin, este considerat cel mai bun poet al vremii sale.

Nu consider că stiu suficient de bine româna, altfel mi-as fi consacrat mult timp din viată ca să-l traduc. Majoritatea poetilor din prima jumătate a secolului trecut au început să scrie în „aruz”. Dar, ori pentru că a fost dificil, ori pentru că voiau să fie moderni, au trecut ulterior la sistemul silabic sau la versuri albe. Chiar si Nazim Hikmet a început cu aruz si, după întâlnirea cu Maiakovski, a devenit futurist. Astăzi, sporadic, mai sunt poeti care din când în când aleg să scrie în forme fixe. De exemplu Atilla Ilhan. În Cipru de Nord, domnul Harit Fedai, născut în 1930, foarte bun cunoscător al literaturii turce, mai scrie gazeluri.

 

 

Poate ar trebui ca Occidentul să continue să scrie mai multe sonete, admir sonetele! Iar Orientul să scrie si gazeluri, rubaiate, mesnevi, kaside si altele. N-ar fi bine?

 

M.C .: Cred că formele fixe au o frumusete aparte, si nu ar trebui uitate.

Recent am publicat în „Poezia”, la rubrica „Poezia minoritătilor din România”, dar si în „Carmina Balcanica”, numărul dedicat Turciei (de altfel, v-am înmânat aceste reviste în iarna anului trecut, când ati fost omagiată de Uniunea Turcă), grupaje de poezie scrise de poetii turci si tătari de la noi din tară, precum si o serie de semnalări, recenzii ale unor cărti scrise de acestia. (Între acestea sunt si poeme si cărti ale dvs.) Majoritatea covârsitoare sunt poeme moderne. Parte cu rimă, dar, din ce am văzut, formele „clasice” de poezie lipsesc din creatia poetilor de etnie turcă sau tătară din România. Ca să nu mai spun de simbolistică.

EE.: Tinerii de azi din România, chiar din Turcia nu cunosc bine sau nu cunosc chiar deloc literatura divanî. Literatura creată în timpul Imperiului Otoman este scrisă în osmană. Se deosebeste de limba turcă contemporană si lexical si gramatical. Chiar dacă sunt traduse în limba vorbită de astăzi, chiar daca nu-i interesează forma, tot nu o ar întelege. Unul dintre motive ar fi că în literatura veche s-au folosit simboluri. Trebuie cunoscute aceste simboluri, ca să fie întelese pe deplin. Deci, pentru a întelege literatura medievală turcă, trebuie să stii limba osmană, trebuie să studiezi edificiul sistemului în care au fost scrise. Mai mult, pentru plăcerea deplină, trebuie să stii si să o reciti. Altfel nu s-ar gusta din frumusetea acestei literaturi. Cândva tinerii erau instruiti astfel încă din copilărie. Un bun poet nu avea altă ocupatie, si ar fi putut să scrie poezie de calitate. Poporul nu întelegea poezia aceasta.

M.C.: La fel, cu putine exceptii, si acelea în mod întâmplător, din ce am văzut, sunt cultivate în poeziile tinerilor traditiile ale turcilor, elemente din întelepciunea populară…

E.E.: Cred că, între altele, de exemplu, vă referiti si la proverbe. E bine că vorbim despre valoarea lor. Sunt diamantele gândirii umane. Sunt distilate/ formate timp de milenii, sunt mici si strălucesc. Indiferent de epoca istorică sunt valabile. Daca vrem să cunoastem un popor, trebuie întâi să-i cunoastem proverbele. Reflecta experienta, modul de gândire al unei societăti. Tinerii nici când vorbesc nu prea folosesc proverbe. Eu am si poezie dedicata poeziei.

M.C.: Cum vedeti dumneavoastră poezia etnicilor turci în peisajul poeziei turce, dar si în cel al poeziei din România?

E.E.: Poetii de etnie turcă din România cunosc întâi literatura română. O studiază în scoală, fac si lecturi. Cunosc si literatura turcă din scoală si din lecturi. Ambele poezii au influentă în creatiile lor. La simpozioane organizate în România, Turcia, Bulgaria, Cipru s-au întâlnit  poeti care scriu în limba lor maternă. Fiecare dintre ei scrie sub influenta literaturii turce, dar si sub influenta literaturii tării în care vietuiesc. Unii dintre noi au tradus cărtile colegilor români in limba turcă. Si scriitori, poeti din Turcia au fost tradusi în limba română. Si pot spune că e bine când este si astfel de reciprocitate.

M.C. În toate tările Europei de Sud Est pe unde am fost, se observă disolutia (în ritmuri diferite, lentă dar aparent inexorabilă si sub varii aspecte), a traditiilor sub tăvălugul globalizator. Straiele populare ale turcilor sunt frumoase. Cum sunt privite în viata de zi cu zi de către turci, de către tineri în mod special?

E.E.: În ce priveste traditia, omul o respectă la bătrânete. Când esti tânăr cauti modernul, să fie mereu nou. Cât priveste portul national, sunt frumoase si ia, si chimonoul, si fistanul turcesc, si sunt din materiale naturale. Cine are timp acum să-si brodeze bluza? Se îmbracă tot globul la fel – confectii industriale. Indiencele fac exceptie, nu renuntă la sari.

M.C. : Cât de importantă este cultura (cu notă aparte pentru literatură) în viata comunitătii turce dobrogene? Si, vorbind despre literatură, se poate vorbă despre o „racordare” a scriitorilor români de etnie turcă, în timp, la diversele trenduri si curente literare de la noi si din Turcia?

E.E.: Turcii din România fac parte din cultura română. Urmăresc diferitele curente din tară sau din Turcia si aplica unele tendinte în scrierile lor. De exemplu Nevzat Yusuf a fost prieten cu Marin Sorescu, si el a devenit simbolist. Scrie în turcă. Vede toate lucrurile, chiar si oamenii în culori. Fatma Sadâc este puternic sub influenta literaturii moderne române, si scrie si în turcă, dar mai mult în română. Tânăra generatie: Amet Aledin, absolvent al facultătii de istorie scrie numai în română; Sena Aziz Suleyman, născută în 1973, absolventă a facultătii de litere, specializarea franceză-spaniolă, nu resimte influenta literaturii turce, ci a literaturii române, poate si a celor franceză si spaniolă.

M.C.: Ce înseamnă să fii scriitor de etnie turcă în România? Cum apreciati că sunt cunoscute creatiile lor în România, dar si în Turcia?

E.E.: Când am scris nu m-am gândit cărei etnii îi apartin si în ce tară trăiesc, dar mă simt norocoasă că trăiesc în România, o tară în care sunt considerată ca oricare alt cetătean al ei. În plus, pot să scriu nu numai în limba oficială a tării. Pot să scriu si în limba mea maternă sau în orice altă limbă pe care o stăpânesc bine. Important este ce si cum scrii. Minoritătile au în România presa lor, în limba lor, au emisiuni la radio. Activitătile noastre sunt reflectate si la televiziune. Recent, trei poete din etnia turcă am dat interviu la TVR3, un canal de prestigiu. Eu am vorbit în turcă si vorbele mele au fost traduse pentru telespectatori. Si Turcia organizează recitaluri cu poeti de etnie turcă din afara granitelor ei de stat sau cu poeti de alte nationalităti, care scriu în alte limbi.

M.C.: Cum ati aprecia oportunitătile de publicare pentru un scriitor român de etnie turcă în România si în general?

E.E.: Excelente. Dacă eram în altă tară nu stiu dacă manuscrisele mele vedeau lumina tiparului. În Romania mi s-au publicat 10 cărti. În prestigioasa dumneavoastră revistă „Poezia”, interesantă pentru orice iubitor de poezie, de literatură, pe parcursul mai multor numere, între care si cel din toamna lui 2010, în rubrica „Poezia minoritătilor din România”, ati prezentat poetii de etnie turcă si tătară, cărtile noastre, ati publicat din poeziile noastre. În revista „Carmina Balcanica”, în special no.1 (4)/ 2010, ati prezentat poeziile noastre în original si traduse în engleza, ca să fim întelesi în toata Peninsula si nu numai. Multumesc redactiilor celor doua reviste. Vă multumesc dumneavoastră, sunteti un veritabil iubitor de poezie si bun cunoscător al literaturii turce. Între altele, mă bucur că am fost prezentată si de către Boris Crăciun si Daniela Crăciun-Costin, în „Dictionarul scriitorilor români de azi”. Prin intermediul revistei „Poezia” îmi exprim multumirile mele.

Am fost prezentată cu poezia si activitatea mea si in Turcia, Bulgaria, Macedonia, Cipru, Azerbaidjan, Grecia.

M.C.: Care considerati dumneavoastră că este publicul tintă pentru scriitorul român de etnie turcă?

E.E.: Aici pot să vorbesc doar despre mine. În ce mă priveste, am scris ceea ce am gândit si am simtit, fără să am alte gânduri.

M.C.: Sunteti membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Constanta. Cum ati descrie relatia scriitorilor de etnie turcă cu uniunile de creatie din România si din Turcia?

E.E.: Membrii filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor Romani ne întâlnim periodic sau la o lansare de carte a unui coleg. În ce mă priveste, niciodată nu m-am simtit apartinând unei alte etnii, nu m-am simtit diferita de ceilalti. Sunt membri rusi, macedoneni... Poate sunt de si alte etnii. Nu are importantă. Primii membri a USR de e280

tnie tătară sau turca au fost: Kerim Altay (a scris în tătară, turcă si romană), Memedemin Yasar (în tătară si română), subsemnata, Emin Emel (doar in turcă); Fatma Sadâc (în română si turcă si recent a fost primită si Güner Akmolla (în tătară si română).

M.C.: Ce proiecte literare aveti pentru viitorul mai mult sau mai putin apropiat?

E.E.: Sunt un om în vârstă. Este bine să fiu constientă de asta si să mă retrag din activitate, desi nu pot spune că nu mai scriu. Va multumesc pentru că apreciati si cunoasteti poezia, literatura turcă, cunoasteti si apreciati si formele vechi de poezie, care desi sunt foarte frumoase, azi sunt mai putin cunoscute.

M.C. : Voi spune mereu că România, în viziunea mea, este mai bogată si prin minoritătile care sălăsluiesc pe teritoriul ei. Acum iată, interviul va fi publicat în paginile „Poezia”…

E.E.: Vă multumesc mult.

 

 

Interviu si note de Marius CHELARU

 

Divanî – culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic sau cronologic; în imperiul otoman sub numele generic de poezie de divan se încadra poezia de curte, care, în perioada târzie, se caracteriza prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî relevă, în timp şi spaţiu, şi diferenţe.

Aşık (din arabă – asheq, îndrăgostit) (armeană – ashugh, georgiană – ashughi) – poet/ recitator rătăcitor, întâlnit în Turcia, Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan, Armenia, Iran ş.a. Adesea cântă şi se acompaniază la saz (tip de lăută). Există versiunea că îşi au originea în practicile şamaniste din Asia, fiind numiţi în vechime bakhshi, baxşı, dede, ozan ş.a. Rol semnificativ în păstrarea creaţiilor populare, dar nu numai. Adesea „Aşık” a fost preluat pentru numele unor persoane, poeţi sau nu.

Türkü – cântec popular, mani – catren popular; kosuk, kosma – cântec despre natură, iubire; taslama – satiră.

Înţelept turc (din mamă arabă), lexicograf al limbii/ dialectelor turce de loc din Kashgar; secolul al XI-lea. Cunoscător al dialectelor turce, a alcătuit primul dicţionar al limbilor turce, în arabă: Dīwānu l-Luġat al-Turk, în turcă Divanü Lügat-it-Türk (Dicţionar/ Compendiu al limbilor/ dialectelor turcilor), în 1072. Acesta conţine, în afară de harta zonelor locuite de popoarele turce, leacuri, proverbe, zicători, exemple de poezie turcă/ uzitate în zonele de limbă turcă (Asia Centrală, Turkestan, zona dintre Ural şi Volga ş.a.), de la rubaiate (în turcă – dörtlük) la mai toate genurile/ formele.

Karacaoğlan un cunoscut rapsod popular, aşik. A trăit în secolul al XVII-lea. Nu se ştiu cu certitudine anii de viaţă. Se acceptă în general 1606-1680/ 1690. De loc se pare din Anatolia, a călătorit prin multe locuri, a compus poeme de dragoste, despre natură ş.a., în forme diverse („kosma”, „türkü”, „mani”, „varsagi”, „ücleme”, „destan”, „güzelleme”, „kocaklama”" ş.a.). Karacaoğlan a fost, pseudnimul lui; se presupune că se numea Simayil, Halil sau Hasan. Au supravieţuit cca. 500 de poeme atribuite lui.

Există şi un cântec/ o legendă populară (dastan), creaţie azeră anonimă; ad litteram „rapsodul rătăcitor”, Ashiq Qarib, compusă prin secolele XVI-XVII. Formele păstrate, în general în proză cu fragmente în versuri, sunt atribuite unui aşik rătăcitor. Este cunoscută şi în Turcia. Primul care a cules-o a fost Lermontov, în 1837.

Âşık Ömer, secolul al XVII-lea. S-au păstrat mai multe creaţii ale lui; se spune că ar fi scris 484 de poeme, în 384 dintre ele folosind ritmul aruz (12 gazeluri, 11 müseddes ş.a), 59 sunt în formula semâî (51 – gazeluri, apoi murabba, muhammes, müseddes).

Emre, Yûnus (1240/1241-1320/1321). Considerat fondatorul liricii anatoliene de expresie turcă, prototip al poetului, personalitate emblematică, cu viaţa învăluită în legendă, iniţiator al unui curent poetic cu profunde implicaţii în spaţiul de limbă turcă, folosind o limbă muzicală, identică cu limba vernaculară vorbită de populaţia oğuzo-turcmenă în Anatolia secolelor XIII-XIV. S-au păstrat doar cópii din opera sa, un dîvân (antologie), în care sunt inserate, fără explicaţii, poeme ale diverşilor epigoni. A scris un tratat cu tentă didactică, în genul practicat în epocă, numit Risaletü ’n-Nushyye (Cartea poveţelor) pentru că acest titlu figurează în versurile de început. În versiunea stabilită de Mustafa Tatçi poemul cuprinde cca. 600 de distihuri (beyt).

1902-1963.

Selecţie, traducere, adaptare în versuri: Enver Mahmut, Nedret Mahmut, Liliana Botez.

Bâkî  (întâlnit în spaţiul persan ori arab şi în grafia: Bāqī) psedunomul (în turcă – mahlas) lui Mahmud Abdülbâkî (1526 – 1600). S-a născut şi a murit la Constantinopol, azi Istanbul. Considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici ai lumii otomane, cunoscut şi dincolo de graniţele Turciei, supranumit „Sultânüş-şuarâ/ Sultanul poeţilor”.

Nâilî; poet, secolul al XVII-lea.

Nâbî (1642–1712); a criticat, între altele, stagnarea din Imperiul Otoman.

Nedîm (1681?–1730); poet revoluţionar din aşa-numita perioadă „a lalelelor”, care a introdus în poezia divanî elemente din tehnica şi vocabularul popular.

Nef'i (Ömer) (1572, Anatolia – 1635, Istanbul). După ce a luptat în diverse confruntări pe teritoriul imperiului, a mers la curte, a avut parte şi de faimă, dar din cauza felului în care critica pe mai-marii epocii, a fost condamnat la moarte.

Yahya Kemal Beyatlı (2.XII. 1884 – 1.XI. 1958), poet şi politician otoman, născut în Üsküp, astăzi Skopje. Este prezentat în sursele biobibliografice şi ca neoclasic, dar şi ca reprezentant al poeziei divanî, considerată clasică în literatura otomană. A avut propria concepţie despre poezie, a fost atent şi la trendurile occidentale.

În Orient, în general poeţii care scriu gazeluri folosesc un pseudonim, pe care îl redau în ultimele versuri. Emin Emel a folosit ca pseudonim numele nepoatei sale, Eda.

Specie de gazel; în scopul clarificării sensului versurilor, versul lung e completat cu unul scurt.

Poem lung din mai multe strofe, alcătuite din distihuri (persană: bayt), rimă asemănătoare cu a gazelului.

Formal seamănă cu terkib-i bend; uzual are 10-12 distihuri, legate tematic.

Compusă din strofe de 6 versuri, cu rimă specifică.

Are strofe din 5 versuri, cu rimă specifică.

Din strofe de 5 versuri; rimă specifică.

Strofe din 4 versuri, rimă specifică.

Specie de catren, cu rimă specifică.

 

Home