RECENZII

Petre FLUERASU

Ionut Caragea si bis-ul poeziei

 

                Poetul canadian de origine română Ionut Caragea îsi surprinde încă o dată cititorii, oferindu-le un volum de poezie complex, provocator. Stilul său autentic îl recomandă pe Ionut Caragea ca un scriitor modern, care foloseste cu dezinvoltură referinte multiculturale, construindu-si imaginile autentic, fără menajamente. El abordează tematici diverse, oferind cititorilor un mozaic foarte dur pe alocuri. Nu ai timp pentru meditatii inutile, pentru că poezia vine adesea peste tine, aidoma unui tăvălug.
Versurile sînt create pe baza unor imagini puternice, iar poetul impresionează, alăturînd simboluri aparent antitetice. Ionut Caragea oferă cititorilor un adevărat regal liric, pigmentîndu-si poemele cu întrebări. Cititorul este implicat în fiecare vers, simte cum cuvintele i se adresează direct. Nu ai timp să alegi, pentru că poetul îti directionează fiecare trăire pe făgasul dorit de el. Descrierile clinice definesc întregul volum. Privim o imagine, sîntem obligati să descoperim fiecare detaliu. Totul însă din spatele unui geam gros, pe care nu îl putem uita. Trebuie să fim martorii spectacolului: „aici e liniste si nu adie/ nicio pală de vînt/ norii sînt prinsi în cîrlige/ din cînd în cînd/ o pasăre trece/ la fel de tăcut/ ca si o lacrimă pe obrazul mortului/ în spatele ei o dîră albă se destramă încet/ sufletul vrea să mai tragă de timp/ iarba-i uscată si totusi/ e drumul spre casă/ plantele mor pestii mor păsările mor/ animalele mor si nimeni nu aude nimic/ cineva i-a pus tăcerii cătuse/ cineva se crede Dumnezeu/ si ascultă Eroica”.
Ionut Caragea nu se teme de fantezie, pe care o foloseste la maximum în fiecare dintre poemele sale. Descoperi simboluri ascunse, cuvintele devin adevărate arme, iar întelesurile se integrează în sistemul oferit de poet. Avem în fată o geneză, realizată de un scriitor cu ambitii epice. Peisajele se deschid, autorul insistă pe un univers grandios, în care fiecare segment înseamnă ceva. Nu există cuvinte în plus, nu există sincope. Ritmul aproape halucinant al poemelor ne convinge să ne pierdem între versuri, oferite de Ionut Caragea putin cîte putin aidoma unor note muzicale.
Viata este punctul central al volumului, iar teoriile gravitează în jurul ideii de existentă. Centrul de la care plecăm este nasterea, cu toate implicatiile ei. Viata este o simplă consecintă si de aceea Ionut Caragea nu încearcă să o conteste. Poeziile lui dovedesc astfel o doză mare de luciditate, oferind o imagine asupra vietii lipsită de atribute inutile, frustă. Aidoma unui diamant, poeziile lui Ionut Caragea sînt slefuite atît de autor cît si de cititor. Esti liber să înlături balastul, esti liber să arunci vălurile, unul după celălalt. Pe măsură ce avansezi, visele devin din ce în ce mai putine:„deschid ochii.../ înc-o zi ce urmează să treacă/ fără surle si trîmbite/ clipesc autopsia primei raze de soare/ descopăr un întuneric mai viu/ si mai dens/ decît cadavrul noptii de ieri/ si toate cuvintele sînt încolonate/ într-o rutină funestă/ si toate secundele gîlgîie/ prin clepsidra inimii mele/ citesc.../ ceea ce-au scris si altii despre cancerul mintii/ ca despre-o iubire exagerată de sine/ ce tine de la degetul mare/ si pînă la ultimul suflu pe care nu vrem/ să-l mai dăm celorlalti/ învăt.../ să trăiesc între două respiratii profunde/ între bătăile unei pendule/ cu preinfarct la ora exactă/ închid ochii.../ înc-un vis mai putin”.
                Poezia lui Ionut Caragea este descriptivă, insistă foarte mult pe detalii si încearcă să reformuleze o filosofie a fiintei. Chiar dacă sochează în multe momente, volumul „33 bis” nu depăseste anumite granite, se simte o retinere inerentă, o limită peste care scriitorul nu poate trece. Iată de ce în multe poezii finalul pare să fie plat, ca si cum nimic nu s-ar fi întîmplat de fapt. Revolta mocneste, fumul începe să apară, dar Ionut Caragea refuză să ne ofere vîlvătaia aceea care încoronează orice asteptare.
                Stilul este alert, iar eul liric îsi transmite mantrele aproape obsesiv. Sentimentele au aproape de fiecare dată proportii cosmice, delirante, iar senzatiile te consumă, se insinuează tăcut doar pentru a se dezlăntui violent. O poezie a asteptării, o poezie în care fiecare secundă contează. Ionut Caragea nu refuză lumea modernă, ci încearcă să o înteleagă si să o filtreze. Omul modern este reînteles, iar miturile sale sînt transformate, adaptate noului. O carte puternică, o care din care chiar si Iisus a învătat să ne zîmbească mai frumos: „Iisus reloaded/ stiu stiu stiu sochează/ probabil te-ai asezat comod în fotoliu/ îti bei linistit cafeaua si astepti răstignirea poetică/ în trei episoade/ dar iisus lipseste si-a uitat rolul/ nu moare nimeni/ nicio cascadorie/ pudoare/ scroll down/ boring/ cîteodată pe lumea aceasta/ fiecare lucru trebuie să renască/ precum omul în piatră/ si piatra în om într-o criză/ terifiantă de fiere/ o lume ce are nevoia imperioasă de horror/ ca sîngele de aer si aerul de sînge/ o dragoste astmatică/ o dragoste leucemică/ respirăm prin camere web/ deschidem porti virtuale/ să ne tinem de cald/ si tot mai vrem ca iisus/ să ne fie herald/ mă întreb de ce am scris aceste rînduri/ împotriva cui protestez/ împotriva celor care îsi beau linistit cafeaua/ de parcă nu s-ar fi-ntîmplat nimic”.
                „33 bis” este o carte pe care cititorii o vor descoperi treptat si în care se vor regăsi adesea. Volumul pleacă de la tulburările specifice oricărei fiinte umane si construieste un tărîm paradiziac, un tărîm al refugiului. Acolo, în spatele cortinei, unde nu se întîmplă niciodată nimic, unde visele prind aripi si se întrupează, acolo ne invită Ionut Caragea. Într-un tărîm al muzicii, într-un tărîm în care orice dorinte sînt permise. 33 bis, o carte care merită citită de toti cei care apreciază muzica fiintelor.

Ionut Caragea – 33 bis – Fides – 2008