Emanuela ILIE

 

Sorin-Mihai Grad. Poerezii promitătoare

 

Două sînt motivele pentru care, imediat ce am parcurs textele de escortă ale cărtii de debut semnate de Sorin-Mihai Grad (Surogat (poerezii), Herg Benet Publishers, Bucuresti, 2010) mi-am amintit si de formula „umanismului matematic” invocată de Ion Barbu, si de comentariul memorabil al acesteia, pe care Basarab Nicolescu îl integrează în Ion Barbu. Cosmologia Jocului secund. Poetul debutant este de formatie matematician si de profesie asistent stiintific si cercetător în cadrul catedrei de matematici aplicate, în Chemnitz (Germania); la fel ca si teoreticianul si promotorul metodologiei transdisciplinare, poate fi, prin urmare, lesne perceput ca exilat – desi cu voie – într-o Europă de Vest a mai multor sau măcar a altor posibilităti decît cele românesti (nu tocmai favorabile matematicienilor dotati peste medie – americanul Bogdan Suceavă stie de ce!). În orice caz, după Basarab Nicolescu, umanismul matematic, noul umanism pe care îl ilustrează Ion Barbu/ Dan Barbilian s-ar caracteriza „printr-o anumită «supunere la obiect», deci într-o coexistentă elaborată si activă a omului cu lumea înconjurătoare, cu realitatea materială, pe de o parte, si a omului cu esenta lui spirituală, prin evolutie riguroasă, pe de altă parte”. În această dinamică relatională, formatia matematică rămîne doar în stadiul de bază – fireste, solidă – de edificare, oferind, în termenii lui Basarab Nicolescu, doar metoda, si nu sistemul, doar atitudinea esentială, si nu frămîntările subsecvente căutării, unele dintre ele chiar la limita dintre gravitate si tragism: „Sistemul se construieste îmbrătisînd lumea cu întreaga vigoare si complexa structurare a sensibilitătii omenesti, dar, edificîndu-se pe un fond riguros, nu se va pierde în meandrele atît de atrăgătoare ale irationalului si absurdului, ale unei solitudini devastatoare” etc. Proiectul de sistem poetic oferit de poerezii le matematicianului Sorin-Mihai Grad nu poate, fireste, ocoli această tentatie a „supunerii la obiect” a unei lumi orientate mai mult pe verticală (sus-jos, abstract-concret, cu variantele stilistice incluse: înalt-pedestru, solemn-emfatic, grav-rizibil s.a.m.d.), decât pe orizontală (aluziile la conditia de exilat adaptat lingvistic, nu si afectiv, se întîlnesc destul de rar: „mi-e dor de părinti/ …/ vorbesc perfect germana” – Surogat de ideal).

Doar că, în cazul de fată, supunerea la obiect nu este marcată de strategii pur senzoriale, sau gestuale. Ea presupune, concret, o cucerire mai întîi culturală, apoi una creatoare, în spetă lingvistică, si abia în al treilea rînd una existentială. Dar să le luăm pe rînd. În special cel de-al cincilea ciclu al cărtii, Exgolatrixme, demonstrează că unul dintre principalii poli de interes ai lui Grad este intertextul, pe care autorul tinde să îl valorifice în două moduri distincte. Celălalt text, mai ales dacă apartine unui poet moderrn, neomodern sau postmodern canonic, e văzut ca bun de asimilat organic, asadar de trecut prin filtrele propriei personalităti creatoare . Memoria poetică solidă a iubitorului de surogate mai mult sau mai putin ironice îi scurtcircuitează mereu discursul, imposibil de postulat drept inocent, transformând lectura într-una tabulară. Numeroase texte devoalează afinitătile (s)elective decise ale matematicianului din familia atît de restrînsă a lui Charles L. Dodgson: Surogatul de reminiscentă are în anumite pasaje un aer bacovian, Surogatul de impostură contine o serie de trimiteri aluzive la Blaga, Arghezi, dar si la Ioan Es. Pop, autorul Surogatului de corespondentă îsi modulează la început tonalitatea după aceea a poetilor din „grupul orfic” iesean, Surogatul calofil aminteste de lecturile formatoare ale copilăriei ceausiste (în particular, Jules Verne) etc. etc. Cealaltă posibilitate de raportare presupune luarea în calcul a textului străin ca sumă de fragmente citabile. Pentru a nu risca să fie acuzat de impostură sau de plagiat, Sorin-Mihai Grad precizează, încă din note, că Surogat fără idei „contine constructii si idei din texte semnate de Marin Preda, George Bacovia, Edmond Haracourt, Mihai Eminescu, Mircea Dinescu si Nick Făgădar”, iar „Surogatul degenerationist[Thanafură pentru nici un elefant verde] contine constructii si idei din texte inspirate din texte” ale congenerilor douămiisti, între care Răzvan Tupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Dan Coman, Teodor Dună si încă multi, multi altii. Ca dovadă a excelentei circulatii (de)generationiste, dar si ca mostră de poetică mizând pe colaj si butaforic, as cita măcar prima strofă a ultimului surogat: „nu am kilometri de sobolani să-ti dăruiesc/ nici cîini cu ocheane sau ursi de containăr/ doar cîteva insomnii rămase de la păpusarul/ care mi-a adus floarea cu o singură petală/ de la fratele păduche de pe amazonul micilor intentii/ trecînd de zorro wawel santinela de plumb/ fetisul dianei colega ta de sub cearceaful alb/ luptîndu-se pe drum cu cîrtita galbenă/ si alte sevrajuri cu nemuritoare frunze de păpusoi/ care-mi invadaseră mandala cu emograffitiurile smintirii lor”.

Cucerirea lingvistică a lumii este justificată de si mizează foarte mult pe ludic. Cum stim foarte bine de la Huizinga, jocul e cu mult mai mult decât un fenomen pur fiziologic, o reactie psihică determinată pur fiziologic ori un simplu mijloc de divertisment. În anumite scenarii, el poate activa ca mijloc de luare în posesie, de dominare a alteritătii obiectuale, naturale sau umane. Pentru Sorin-Mihai Grad, devine, indubitabil, o formă de luare în posesie a realitătii prin cuvînt. Dar si manifestarea concretă a abilitătii aparte pe care o detine singraful post-postmodern de a escamota limitele limbajului. De altfel, cea mai vizibilă ipostază auctorială din Surogat (poerezii) este aceea, inutil recuzată, de homo artifex trecut printr-o serie întreagă de experimente literare de tot felul, care stie că nu-si mai poate refuza tertipurile lingvistice fără a se dovedi fariseic. Inventia lingvistică se manifestă în primul rînd prin strategii combinatorice aiuristice si vizează fie re-împrospătarea limbii poetice atît de amortite astăzi, fie ironizarea stereotipiilor culturale mai vechi sau de tot recente. Nu e greu de descifrat miza apelului constant la figuri precum anafora sau parahreza si nici finalitatea utilizării aproape abuzive de cuvinte telescopate: apocalipteotic, de[x]presii, thanafură, tripoteze, sângerasă, lăustar, happylog , fuckturism etc.

Rezultatul apare uneori, ce-i drept, ca o poezie saturată de jocuri lingvistice ori încărcată în exces de reflexul textelor străine. Din fericire, însă, poezia lui Sorin-Mihai Grad se fixează într-un teritoriu care îi este propriu; faptul este posibil nu atît datorită intensitătii neobisnuite a trăirii livrescului, a raportării la tot ce înseamnă limbaj poetic asa-zicînd canonizat, cît ancorajului realist, autobiografic, de care el se serveste în momente bine alese. Orice s-ar spune, si pentru prestidigitatorul de surogate, poezia încă ascultă de ceea ce Bachelard numea, cu o formulă memorabilă pe care nu obosesc să o tot invoc, „fenomenologia sufletului”. Momentele de transfer al accentului dominant, dinspre intelectivul si tehnicismul pînă la urmă arid, pe afectivul care personalizează/ individualizează, trebuie prin urmare salutate: „dacă pentru fiecare sărut din mine as primi cîte un bob de strugure/ sau pentru fiecare geamăt ce mi s-a întins pe pereti un măr/ n-ati mai avea unde să vă iubiti” (Surogat de dacă). La fel si exercitiile de traducere în cheie proprie a incunabulelor cu semn religios ori a miilor „de cuvinte inutile/ ce mi le-ai spus/ prin tot felul de exaltati sau manipulatori” (Surogat de psalm). Ori, în fine, mixtura de hinterland poetic religios si complex familial dintr-un text precum Surogat de real: „ieri m-a confundat cineva cu dumnezeu/ mi-a cerut să-l ajut să câstige/ un milion la loto si inima uneia dintre colegele sau vecinele sale […] si să ia rapidul campionatul// te rogi zilnic pentru astea?// de ce mă întrebi esti dumnezeu stii tot/ nu-mi spune că pentru o rugăciune amărîtă îmi dai ceva/ bunica te-a îngropat în de-astea/ a postit/ si-a distrus genunchii prin biserici/ singurele ei excursii au fost la ierusalim si la medjugorie/ iar tu i-ai dat trei cancere/ bătaie prin bunicu’ unchiu’ tata/ si cinci rusi beti pe deasupra în timpul războiului/ asa că slăbeste-mă cu prostiile din cărtile de rugăciuni/ dă-mi ce-ti cer si te las în pace/ nu-ti mai cer nimic niciodată/ nu te mai deranjez deloc/ o să fie ca si cum n-as exista/ si uite din banii de la loto donez o sută de mii/ unde zici tu/ doar să nu fie vreo biserică// dar va trebui să mă decid unde-ti petreci eternitatea/ cum s-o fac dacă mi te pierzi din vedere?/ [deloc inspirată replica stiu da-mi permit în situatia asta]// ei lasă că ne-ntelegem noi atunci/ batem palma?” Este, acest lung, dar sensibil rechizitoriu, unul dintre Surogatele care mă fac să cred că Sorin-Mihai Grad este pe cale să bată palma cu poezia.