Boris MARIAN
Poemul a fost interzis
Poemul a fost interzis
în anul tuturor libertătilor,
ici, colo, abia mai pâlpâie
o metaforă, o rimă,
haine sfâsiate, uzate,
cadente trezind suspiciuni,
cine a mai auzit de călimări,
mese înalte, temeri în fata
colilor, bolilor,
autodevorator trece
sarpele – ban,
poemul zace la închisoarea datornicilor,
în spitale, în sertare pe care
nu le mai deschide nici cel mai zelos
informator.
Poem în acoladă
sarpele vesniciei îsi muscă
propria coadă,
scriu acest poem în acoladă,
adică despre ziua de ieri ce se topeste,
dar unde sunt jurămintile vesnice, vestede?
Eu si tu avem varice, iubito,
eu si tu într-un poem ce se naste,
ca mieii de sacrificiu,
înainte de Paste.
Israel
În Israel s-au mutat
bunicii, nepotii,
Rădăutii, Adjudul, plînsetul rotii,
Piatra Neamt, Botosanii, petunii, molizi,
zmeură, mure si fagi candizi,
tălăngile vacilor, caimacul cel gros,
cîini ciobănesti, marfare cu tipăt spăimos,
tigări de cincizeci de bani pachetul,
anii de după război, alfabetul,
acolo, în Israel miroase a portocale,
a cedru, a jasmin si migdale,
acolo este un colt de stradă,
o umbră soptind, o dovadă
că bunicii ucisi odinioară
îsi poartă sufletul pur ca o floare.
Nu trageti, tovarăsi
Glontul e un fel de cuc,
are el un cânt al lui,
te pătrunde si te duc
îngerii spre cer, hai-hui
si devii si tu un nor
neatins de nici un glont,
doar pe noi, cei vii ne dor
anii, vulturi mari cu clont,
secol fără de noroc,
unde sunt poetii tăi?
Pruncii au arme de foc,
iar adultii-s si mai răi.
Oamenii-n teatru
Oamenii-n teatru privesc cum umblă,
cum se ridică si se scufundă
suflete ca-ntr-o judecată de apoi,
îsi zâmbesc din coltul buzelor moi
si-apoi se-mbulzesc să-si scoată paltoanele,
să-si scoată mai repede din teatrul doamnele,
iar când îsi pun pălăriile simt
o ciudată rezistentă de ghimpi,
„Asi, o aureolă nu prea gravă",
îsi spun repezindu-si trupul în stradă.
Pelerinul Kama
după Karl Gjellerup
Tulburat de această amintire vie,
pelerinul Kama a tăcut o vreme,
a oftat, se pare, unii spun că geme,
astăzi i se aude plânsetul în vie.
„Fericit eram", începu povestea,
„parcă nici pământul nu poate cuprinde
fericirea celui care nu se vinde,
ci se dăruieste lefilor Avesta".
„Nu aveai nici o grijă, temeri, îndoială?",
întrebau în juru-i ucenici si roabe,
cele mai frumoase persiene, arabe,
pelerinul Kama n-a scos o silabă,
cobora pe trepte, se adâncea în zare,
fericit în sine, neuitat se pare.
Dincolo de ziduri, albele nisipuri,
dincolo de ele, cine stie ce e?
Orb
Curg razele, trec cărăbusii,
tes greierii din sunet transparent
pânza de aur, stai în pragul usii,
visezi în zarea timpului prezent,
visezi în zare, creste-n ea durerea,
timpul te tine-n chinga lui
atâtea clipe, moartea, învierea
atâtor morti, durerea cui?
Te simti precum un tren ce pleacă
si vine-n gară fără geamuri la feresti,
curg razele si soarele se joacă
în pleoapele-nsetate de povesti.
Nopti albe
O limită avem în toate,
în dragoste, în ură, în dreptate,
iar dincolo dansează nebunia,
o limită avem, Măria.
Măria Magdalena din Magdala,
nu te cuprinde hula si nici fala,
tu vei pluti în sferele înalte,
precum sunt noptile pe cerul baltic, albe,
oricare geniu îsi cunoaste pragul,
doar nebunia-i soră cu mosneagul
ce ar visa să zboare în văzduh, liliac,
copilu-i înger, iar bătrânul drac.
Om-pom
Trăiesc atât de încet,
atât de discret,
încât cred
că sunt doar profet,
că nu mai sunt om
coborât de pe Omul,
din muntii Bucegi.
Unde berile-s reci.
Pom de pe Rhône,
de ce plângi?
Palton de mouton
poartă orice poltron,
iar eu sunt doar om,
om si iar om,
mor si sunt pom.
Mers în pustiu
Mergea si se sfârsea mergând,
prin praful drumului căutând,
„Pe Tine, Doamne, doar pe Tine",
„Pe cine cauti, pelerinule?".
Răspuns 'naintea întrebării,
în vale, surd ecou strigării.
Cerul pustiu. Mergea soptind,
„Doamne, sunt las, dar nu Te schimb
pe nici un crez, Te am mereu,
esti Unic, Doamne – Dumnezeu",
si apele i-ai dat răspuns,
si păsările au străpuns
înaltul cerului, strigând
durerea celui viu, mergând.
Memorie
Uitarea infernului, memoria raiului,
prezentul ne bate cu furia maiului,
viziunile toate-s ascunse-n viroaga
în care stă credinciosul, se roagă
si ce spune el? „Doamne dă-mi fericirea,
asa cum ne dă strălumina orbirea
si, Doamne, te uit în fiece clipă
si orice scriu astăzi e numai risipă,
de aceea doar Tu ai memoria trează
si cel care scrie la Tine visează".
Masina de scris
Nu am pălărie, baston,
nici câine, pipă, trombon,
un dric si un magnetofon
să pot recita si în somn.
Să nalt cu un semiton
viata de campion,
iubita să umble-n jupon,
si astfel masina de scris
mă duce în paradis.
Lovit...
... în centrul de greutate,
un punct de sprijin nu am,
aplecat peste parapet, înspre moarte,
recit din Omar Khayyam.
Flacăra – spirit, mirajul
(cine-l mai tine ascuns?),
iubirea, trădarea, grilajul,
misterul de nepătruns.
si astfel o zi după alta,
si astfel un om a fost dus
colo-n câmpiile-nalte
ori în Nimicul hindus.
