POEZIE FRANCEZĂ

Pontus de Tyard
XLVI
Si îmi promiti (dacă e a promite
De-a consimti la cererea-mi umilă)
Cînd aurul din părul tău, copilă,
Face mai mult ca temple-mpodobite,
Să îmi faci parte-n gînd nemuritor
De prea dulci corzi, legînd pe slujitor
Prin părul tău; Amor mîna îsi geme
Ca să mă lege-n buclele viclene.
Mîndru deja, mă laud multumit
(Alteia decît tine nu-s iubit),
Asigurat de marea bogătie:
Cînd iată că bîrfirea si minciuna
Unui clevetitor te schimbă-ntr-una
Ce m-a uitat si viu nu mai mă stie.

EPIGRAMĂ

Marea căldură-a patimii aceste
Face din foc atîta fum să iasă
Încît se vede cît cutremur este
În chinul meu vazîndu-te frumoasă.
Dar pentru-a stinge zvon si acea veste,
Voi acoperi flacăra cu mine
În inima-mi ducînd războaie grele
Între suspin si plîns: ce s-or opri
Cînd viata mi-o voi pierde într-o zi
Spre-a nu lovi-n cinstea stăpînei mele.

XLVI (bis)
Deci prin tine, mamă de dusmănie,
Al răului izvor, doica de vină,
Si cruda poftă, pierderea-mi să vină?
Vrei calea milei cu zăvor să-mi fie?
Dezlegi din mine-acea prietenie
Prin care cerul vru să mi se-arate?
Nu vrei dorinta mea să se dea mie
De-a întîlni tainica-i jumătate?
Dar dacă plînsul meu te-a multumit,
Contrarii vrerii tale să devină
Dar omenesc, divina bunătate.
Eu mă redau în fructul fericit,
Cînd în pofida-ti jumătatea-mi poate
Să lege iar iubinda Androgină.
XLVII
Doamna-mi îngădui necrutătoare
Să mi se interzică lumi frumoase,
De-a nu mai fi în viată, să mă lase
Singura-mi hrană mie înăltare?
Tu esti acela care limba-nsiri,
Că cinstea-i înnegresc, zici tăinuit,
Că muscător atît am jinduit
Să o însel sub caste-adăpostiri.
Răzbunati-mă zei, plouati mînie,
Ciumă si foame si război si rug
Pe acest veac nedrept ce nu mă stie:
Chiar peste cei, să fiti lovind fierbinte,
Ce mă silesc , desi nu vreau, să fug
Înfricosat de om din temple sfinte.

XLVIII
Virtutii tale, sîmbure-nmiit
Ce din făpturi de gratii se înfruptă,
Prin frumuseti prin care le-ai unit;
Nainte să fiu prins i-am fost ca luptă.
Sub jugul tău acum sînt în genunchi,
Puteri ce am le simt sfîrsite-n mine:
Numai că-mi port gîndirile mănunchi
Aceluiasi efort ce-mi fu ruine,
Căci frumusetea ta si virtuti rare
Sînt înlăuntrul meu asa tipare
Că alt cuvînt nu pot să-l am cuvînt.
Doar jinduiesc în groaznica oprire
De-a nu te mai vedea, nu-ti vreau jignire,
Gîndind la tine nu-s dus în mormînt.

XLIX
Amor copil sălbătici săgeată
În inima-mi si rană-i făcu mare
Si-a cîrpii de pe ochi întunecare
O desfăcu de-aproape să mă vadă,
Cînd locul l-a văzut fu supărat,
Locul de unde cer asa pomană:
Vino-napoi, strigă, si-a îngropat
Precum vedeti, cruzimea ei în rană.
Căci cunoscînd stăpîna frumusete
A Doamnei mele, nu mă crede-n stare
Să o slujesc, o vrea lui îndărăt,
Cunoasterea prin ochi să mi-o dezvete,
Prin straniile-i puteri de-nfricosare
Mă face să iubesc, fără s-o văd.
L
Si dacă Astrul, ghid de preursire
Influentînd destin avantajos,
Să facă să văd soarele-n folos
Ce îmi topeste viata-n nemurire:
Voi părăsi orice altă natură,
Orice hatîr de soartă înlesnit,
Oricît în ce-i mirabil s-a suit,
Pentru-asa bucurii ce o născură.
Doamna slujită după gustu-mi fie,
Prea mult îmi place viata mea să curgă
Joasă-n avut, înaltă-n multumire,
Decît să crească-n ani si avutie,
Zadarnică în rîs cu înjosire,
O vreau pe ea zburînd si demiurgă.
În româneste de Miron KIROPOL