15 MAI - ZIUA LATINITĂTII
Elena Liliana POPESCU
Unitatea intrinsecă a latinitătii, ceea ce ne uneste pe toti cei care vorbim cel putin o limbă romanică, se manifestă în forme variate si tocmai în aceasta constă frumusetea ei. Pe de altă parte, este important că se continuă în 2009 dialogul direct în Lumea latină, nu numai prin intermediul guvernelor, organismelor internationale, organizatiilor neguvenamentale ce au în vedere promovarea valorilor latinitătii, ci acel dialog firesc între cei care prin ceea ce întreprind continuă constructia Lumii Latine.
*
La 15 mai 1954 s-a semnat la Madrid Conventia constitutivă a Uniunii Latine. Uniunea Latină îsi propune valorificarea mostenirii culturale comune din tările care împărtăsesc latinitatea, având în vedere patrimoniul, valorile sale, dar si un mod specific de a trăi si a simti; îsi propune să difuzeze în toate tările membre ale organizatiei si în diferitele limbi neolatine marile texte care constituie patrimoniul nostru comun, se străduieste să sprijine creatia contemporană organizând întâlniri între scriitori, critici si cercetători; acordă o mare importantă actiunilor care contribuie la conservarea si difuzarea patrimoniului, material si spiritual, actiuni ce constau din întâlniri, colocvii, cursuri privitoare la diferitele aspecte ale conservării si valorificării patrimoniului si prin expozitii. Al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 si 14 decembrie 2000, a decis să aniverseze conventia constitutivă a Uniunii Latine. Astfel, cele 35 de state membre ale organizatiei au declarat data de 15 mai ca Zi a Latinitătii. Această dată „marchează începutul unei perioade în care statele latine au creat mecanisme care să permită protejarea bogătiei culturale a lumii latine, ale cărei mostenitoare sunt, pentru a o proiecta mai eficient în viitor”. În jurul acestei date, statele membre organizează diferite manifestări pentru „a promova constiinta identitătii culturale comune popoarelor de origine latină si reflectia asupra valorilor culturale si lingvistice proprii întregii comunităti latine”.
Colocviul La latinité en question, care a avut loc la Paris între 16 si 19 martie 2004, organizat de Uniunea Latină, în colaborare cu Ministerul francez al Afacerilor Externe, Ministerul italian al Afacerilor Externe, Agentia Universitară pentru Francofonie, Institutul de Înalte Studii al Americii Latine, Casa Americii Latine, Instituto Cervantes, Fundatia Calouste Gulbenkian si Academia Latinitătii, s-a încheiat cu Declaratia de la Paris a Uniunii Latine:
1. Participantii au constatat că latinitatea, ca mostenire împărtăsită de toate tările care recunosc originea identitătii lor culturale în civilizatia lingvistică, juridică si morală comună izvorâtă de la Roma, constituie un proiect de viitor ca un cerc de interactiune culturală în era mondializării si oferă posibilităti de angajare politică de mare utilitate care să facă fată provocărilor globalizării.
2. Participantii au constatat că latinitatea: - reprezintă o fortă indispensabilă echilibrului international; - rămâne de o actualitate si o modernitate intangibile; - joacă un rol central si universal în lumea de azi; - a arătat întotdeauna o calitate impresionantă de dialog armonios si o aptitudine, reînnoită continuu, de a imagina toate formele de schimburi, de combinare si de integrare.
3. Participantii recunosc că tările latine, nerenuntând la identitatea lor culturală, vor să să construiască în continuare ca o contributie pozitivă la o mondializare pe măsura omului. În consecintă, doresc ca guvernele respective să se angajeze într-o politică reală de promovare a memoriei istorice si să favorizeze revenirea la studiile clasice, în special la studiul limbii latine, în licee, precum si studiul a cel putin unei alte limbi neolatine, studiul istoriei artei si studiul obligatoriu al dreptului roman în universităti.
4. Participantii îsi exprimă dorinta ca programele scolare să nu compromită transmiterea valorilor spirituale ale mostenirii latine.
5. Participantii sprijină deplin initiativa luată la UNESCO de a se initia o negociere pentru semnarea unei conventii internationale în legatură cu diversitatea culturală. Participantii sunt de părere că accelerarea mondializării cere ca această negociere să aibă un caracter prioritar si urgent.
***
Pentru a sărbători împreună Ziua Latinitătii în România, in anno Domini 2009, oferim cititorilor revistei câteva traduceri prin care ilustrăm diversitatea limbilor surori întru latinitate dar si esenta lor comună.
Luciano MAIA s-a născut la 7 ianuarie 1949 în Limoeiro do Norte, Ceará, Brazilia. Este profesor de Istoria Artei la Universitatea din Fortaleza – UNIFOR, poet, prozator, si traducător. A publicat peste cinsprezece volume de poezie si proză dintre care: Jaguaribe-Memória das Águas. (prima editie: 1982; a sasea editie: 2002), Um Canto Tempestado (1982), Neruda-Canto Memorial, (1983; 2000), Sol de Espavento (1984), Seara (1986; 1994), Estoril (1986; 1995), Nau Capitânia 1987; 2000), Adjutório (1989), Os Quatro Naipes. (1989), Almanaque Neolatino. (1990; 2002), Praia Formosa. Fortaleza (1992), As Tetas da Loba (1995), Ritmos (1996), Rostro Hermoso (1997), Vitral com Pássaros (Premiul Osmundo Pontes, 2001; 2002). Membru al Academiei de Litere din Ceara.
DORINTA DE CULORI
Artistul care a visat să realizeze
tabloul pe care îl văd pe acest perete
nu va semna desigur
nici o operă
dar dorinta sa face să existe
un albastru în fata divagatiei mele
si dincolo de toate
tabloul pe perete este:
straniu, luminos si cu
o incitantă întrebare
în adâncul perspectivei.
DESEO DE COLORES
El artista que soñó realizar
el cuadro que veo en esta pared
no asinará por cierto
ninguna obra
pero su deseo hace existir
un azul en frente a mi divagación
y más allá de todo
hay el cuadro en la pared:
extraño, luminoso y con
una instigante pregunta
al fondo de la perspectiva.
ASCULTĂ!
Din abisul unei memorii îndepărtate
a tâsnit în această clipă
o senzatie de cavalcadă.
Să fi fost cavalerul renegat
traversând straturile de azur ale noptii
când se scaldă în lacrimi
constelatia cea mai apropiată de cerurile Braziliei?...
¡ESCUCHA!
Del abismo de una memoria lejos
emergió en este instante
una sensación de cabalgada.
Habrá sido el caballero renegado
traspasando los azules de la noche
cuando se baña de llanto
la constelación más íntima de los cielos
de Brasil?...
UMBRE LA MASĂ
În jurul mesei umbre se interoghează
mai înainte de a-si comunica întrebările
asupra prezentului atât de depărtat, atât de...
Cine esti tu, amintire din această sală?
Ah, răstrăbunicul nostru nu ne-a spus nimic
dus după sori si lune într-o epocă
în care pârâurile erau drumuri
în verile depărtate de apă, vânturiîndelungi...
Domnia voastră, prima umbră, luati
loc în capul mesei, să ne împărtăsim...
Să acceptăm să ne lase copiii singuri
în această sală la sfârsitul veselei amiezi.
Tăcere, deci, amintiri si doruri:
Ascultăm, pentru că ne întreabă cei vii.
SOMBRAS A LA MESA
En torno a la mesa se interrogan sombras
antes de que compartan las preguntas
sobre presente tan distante, tan...
Quien es usted, recuerdo en esta sala?
Ah, nuestro tatarabuelo nada nos dijo
andado por soles y lunas, en una era
cuando los riachuelos eran estradas
en veranos de agua lejos, largos vientos...
Vuestra merced, sombra primera, tome
Asiento a la cabecera, comulguemos...
Dejemos que nos dejen los infantes
Solos en esta sala en fin de tarde leda.
Silencio, pues, memorias y añoranzas:
Escuchemos, porque nos indagan los vivos.
Traduceri de Elena Liliana POPESCU
Raúl Daniel LAVALLE s-a nascut la 14 iulie 1953, în Buenos Aires, Argentina. Este profesor de literatură la Universidad Católica Argentina, universitate în cadrul căreia a studiat Literele si si-a sustinut teza de doctorat. Predă latina si greaca veche la Universidad Católica Argentina si în alte institutii din Buenos Aires. Este autor al mai multor articole, publicate în reviste de specialitate din Argentina si din alte tări. Poeme ale sale, scrise în latină si în spaniolă, au fost publicate în reviste literare din Argentina, Brazilia, si în traduceri în România.
DACIA PERENĂ
Salve! Te salut în latină,
pământ binecuvântat, pentru că Lazio
a ajuns până la tine. Ca si în alte
împrejurări, a plecat dar nu a plecat,
de vreme ce tu îi păstrezi limba
si nu putin din spiritul său.
Uneori cuvintele latinesti
se ascund în specific,
bogat în greacă, slavă
si alte influente. „limba română
este un sirag de piatră rară”; a spus
odată un poet din Basarabia.
Nu cunosc, îti cunosc doar
în parte văile si izvoarele,
muntii si marea ta cea rece.
Doar oamenii simpli pot
să-ti cunoască istoria,
povestită destul de prost
de vreun german Ai fost o barieră
si un tarc: ai stiut să separi
si să păstrezi romanitatea
lui Traian, a lui Horatiu,
a lui Ovidiu si cea a nobilei
latine vulgare. Fiii tăi poartă
nume din antichitatea
clasică; tu ai în tine atât Roma
romană cât si Roma
franceză. Dar, în acelasi timp,
romanitatea credintei crestine,
plină în tine de greacă,
de sărutări, de aur, de pietre pretioase
si de rituri din cele mai venerabile.
Avraam si Profetul
te respectă, de vreme ce credinciosii lor
umblă pe pământul tău. Păstori
cântă pe potecile tale
arii străvechi , care vorbesc
despre flauturi, despre turme, despre fagi
si despre nunti în comuniune cu natura
iubirii pentru pământul tău unic.
Sufletul tău vietuieste în poetii tăi,
în muzicienii tăi, în sufletul
satelor tale. Oamenii de aici
te iubesc mult: ei aleg
moartea, dacă nu pot trăi în tine.
Salve!, popor suferind dar fericit.
Din argila pământului tău
ai modelat o amforă
care îsi răspândeste aromele,
mic Bizant latin.
DACIA PERENNE
Salve! Te saludo en latín,
bendita tierra, pues el Lacio
llegó hasta ti. Como en otros
casos, se fue pero no se fue,
pues tú conservas su lengua
y no poco de su espíritu.
A veces las palabras latinas
se ocultan en tu acervo,
rico de griego, de eslavo
y de otros. “Se asemeja
la lengua rumana a collar
de perlas”; así dijo una vez
un poeta de Besarabia.
No conozco, mas conozco
en parte tus valles y termas,
tus montañas y frío mar.
El vulgo ignaro quizás solo
conoce de ti una historia,
contada muy mal por algún
germano. Fuiste una barrera
y un recinto: supiste separar
y conservar la romanidad
de Trajano, la de Horacio,
la de Ovidio y la del noble
latín vulgar. Tus hijos llevan
nombres de la antigüedad
clásica; tú tienes la Roma
de Roma y también la Roma
de Francia. Pero también,
la romanidad de la cristiana
fe, llena en ti de griego,
de besos, de oro, de gemas
y de ritos venerabilísimos.
Abraham y el Profeta
te respetan, pues sus fieles
hollaron tu suelo. Pastores
cantan en tus cañadas
viejísimos aires, que hablan
de flautas, de ovejas, de hayas
y de nupcias con la naturaleza;
del amor por tu tierra única.
Tu alma vive en tus poetas,
en tus músicos, en el alma
de tus aldeas. Tus gentes
te aman mucho: prefieren
la muerte, si no viven en ti.
Salve!, sufrido y feliz pueblo.
Con arcilla de tu tierra
modelaste un cántaro
que despide sus fragancias,
pequeña Bizancio latina.
DEA ROMA
De multe ori aducem
ofrande zeitei
Roma; mult mai multe
decât altă dată. Notează
Pontiful Máximo
numele noastre
si tine o perfectă
socoteală, de care mai târziu
uită. Ilustră zeită,
ajută pe numerosii tăi
fii cu aceste ofrande
pioase ale noastre. Ei
au nevoie mereu de mai mult,
pentru ca tu să continui
să-i ocrotesti, regină a neamurilor,
pe toti, cu geniul tău
protector.
DEA ROMA
Varias veces hacemos
ofrendas a la diosa
Roma; muchas más
que antes. Anota
el Pontífice Máximo
nuestros nombres
y lleva una perfecta
cuenta, que después
olvida. Excelsa diosa,
ayuda a tus numerosos
hijos con esas nuestras
piadosas ofrendas. Ellos
necesitan siempre más,
para que tú continúes
cobijando, reina de gentes,
a todos con tu genio
tutelar.
ÎNVĂTÂND LIMBI STRĂINE
Erau mai bune vechile
cursuri de limbi străine.
Nu se preda nimic
despre casierii automate
sau ceva asemănător.
Nu puteam să lucrez
completând spatiile libere,
răspunzând la întrebări,
ajungând să povestesc…
Vreau să mi se predea
că mâncau la ceaiul
de la ora cinci, povestiri
exemplare, poeme
conventionale. Nu vreau
poporul de astăzi, atât de prozaic,
ci poporul etern.
APRENDER IDIOMAS
Eran mejores las viejas
clases de idiomas.
No enseñaban nada
sobre cajeros automáticos
ni cosas parecidas.
No podría trabajar
llenando espacios,
contestando preguntas,
volviendo a contar…
Quiero que me enseñen
qué comían en el té
de las cinco, historias
ejemplares, poemas
convencionales. No quiero
el pueblo de hoy, tan vulgar,
sino el pueblo eterno.
Traduceri de Elena Liliana POPESCU
Elena Liliana POPESCU nasceu em Turnu Măgurele, Teleorman, Romênia, a 20 de julio de 1948. É doutora em Matemática, professora universitária da Faculdade de Matemática da Universidade de Bucareste, poetisa e tradutora. Publicou entre outros, Tie (1994), de Iubire - Song of Love (1999; 2007), Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001), Peregrino (Espanha, 2004), Himno a la Existencia (México, 2006), A versăo chinesa da Cânt de Iubire (2006, Formosa), Cât de aproape… - Lo cerca que estabas… (2007), Poeme (Pakistán, 2008). Publicou mais de vinte títulos de poesia em romeno e em traduções do inglês, francês e espanhol. Poemas seus, traduzidos ao inglês, espanhol, português, italiano, francês, sérvio, chinês, urdu, holandês, e latim foram publicados em diversas revistas literárias da Romênia e do exterior.
Em memória do meu pai,
o poeta e piloto George Ioana
Em teu vôo
que à imortalidade
te conduz
e à memória eterna
um séqüito de anjos
vem para te acompanhar
e consolar tua saudade
de sonhar.
E que as lágrimas dos entes queridos
permanecidos à distância
convertam-se em âmbares
que iluminem teu vôo
até o alto
e para além das nuvens
− em tua direçăo −
para que te lances ao último salto.
În memoria tatălui meu,
poetul pilot George Ioana
În zborul tău
ce înspre nemurire
te duce
si înspre neuitare,
alai de îngeri
vin să te petreacă,
să îti aline dorul
de visare,
iar lacrimile celor dragi,
rămasi departe
să le preschimbe-n chihlimbare,
să-ti lumineze zborul
spre înalt
si dincolo de nori
− spre tine −
să te avânti în ultimul asalt.
Năo acreditaste
que poderias vencer
quando, renunciando a qualquer arma,
lutaste contra tua própria imagem
pela tua libertaçăo.
Nunca poderás te olhar
nos espelhos que te mostram
abatido ou orgulhoso
destemido ou covarde
segundo os teus desejos...
Isso te disseram
mas năo acreditaste...
No país sem espelhos
“qual será o teu rosto?”
te perguntarás entăo
ainda uma vez, e saberás
se deixares que a resposta
chegue por si só...
Que tens a perder,
quando a busca é
a única realidade possível?
Qual é o caminho?
pergunta-se o que marcha
sem saber, pelo único caminho
pelo qual pode chegar...
Aonde chegar,
se le já está ali
mesmo se năo pode ainda saber
que é o vencedor?
Que competiçăo é mais temida
do que aquela em que tu
és o único concorrente obstinado?
Mas como podes lutar
quando o adversário leva
como amuleto
apenas o teu rosto?
“Perde todas as esperanças”, te disseram,
para que pudesses esperar de verdade!
Mas, diz-me, de que serve a esperança
para quem já tem tudo?
Ou o conhecimento do caminho de volta,
para quem já chegou?...
Nu ai crezut
că poti învinge doar atunci
când renuntând la orice armă,
vei lupta cu propria imagine
pentru eliberarea ta.
Nu te vei mai putea privi
în oglinzile care să te arate
slab sau trufas,
neînfricat sau las,
după dorintă…
Ti s-a mai spus,
dar nu ai crezut…
În tara fără de oglinzi,
„care îti va mai fi chipul?”
te vei întreba atunci
încă o dată, si vei afla
dacă vei lăsa răspunsul
să vină de la sine…
Ce vei avea de pierdut,
când căutarea va fi
singura realitate posibilă?
Care este drumul,
se-ntreabă cel care merge
fără să stie, pe singurul drum,
pe care poate s-ajungă?…
Unde să ajungă,
dacă el este deja acolo,
chiar dacă nu poate încă să stie
că este câstigătorul?
Ce competitie este mai de temut
decât aceea în care tu
esti singurul concurent îndârjit?
Dar cum mai poti lupta
când adversarul poartă,
drept amuletă,
doar chipul tău?
„Alungă toate sperantele”, ti s-a spus,
pentru a putea să speri cu adevărat!
Dar, spune-mi, la ce mai este bună speranta
pentru cel care are deja totul?
Sau cunoasterea drumului de întoarcere,
pentru cel care a ajuns?…
PÕE DE LADO O PENSAMENTO
Põe de lado o véu que te turva a vista
põe de lado o temor que fere o teu poder
põe de lado a sombra que te cobre a palavra
e acima de tudo, põe de lado o pensamento.
Dă la o parte vălul ce-ti tulbură vederea
Dă la o parte teama ce-ti vatămă puterea
Dă la o parte umbra ce-acoperă cuvântul
Si mai presus de toate dă la o parte gândul...
Traduceri de Luciano MAIA
Cassian Maria SPIRIDON nació en Iasi, el 9 de abril de 1950. La madre: Maria Spiridon, maestra de escuela. Miembro de la Unión de Escritores de Rumania, miembro de la Sociedad de los Periodistas Rumanos y de la Asociación de los Periodistas Rumanos. Miembro del PEN-club europeo. Debut en la prensa literaria en 1970, en las revistas "Amfiteatru" y "Romania literară". Fundador y director de la revista de cultura poética "Poesia"; desde enero de 1995 - director de la Editorial TIMPUL de Iasi; desde diciembre de 1995 - director de la revista "Convorbiri literare" ("Conversaciones literarias"). 20 libros publicados. nació en Iasi, el 9 de abril de 1950. La madre:
NO EXISTE
no existe algún ser tan mentiroso como el poeta
él cuando dice / te quiero/ no lo creas
ya en su cabeza sigue otro verso
más importante/ puedes estar segura/
que esa declaración solemne
[algo rara/ es verdad/ en
la boca de un poeta que/ se respeta más o menos]
nunca hay que creerle
no es capaz ni al menos
de querer a sí mismo
no tiene confianza y esperanzas
en sus sueños
los degolla/ los engaña
los exilia en poemas
para que su propia vida
se quede más ociosa y adormecida
él quiere ser y muchas veces lo es
un despertador
para los demás/ para los que están
dispuestos a creerle
él cuando grita: me duele/
mi alma es toda una herida
no le creáis/ os ruego/
miente más que la Gaceta/ con pruebas
el alma le ha abandonado desde hace mucho tiempo/
su propio yo está pulverizado
se confunde con la hierba del campo
pero no olvidéis/
él nunca esconde su demencia
él entiende y miente
Traducere de Dragos COJOCARU
NU EXISTĂ
nu există fiintă mai mincinoasă decât poetul
el când spune/ te iubesc/ să nu-l crezi
deja în mintea lui urmează alt vers
mai important/ fii sigură/
decît această declaratie solemnă
[cam stranie/ e drept/ în
gura unui poet care/ cât de cât se respectă]
el nu trebuie niciodată crezut
nu-i în stare nici pe sine
a se iubi
n-are încredere si nădejde
în visele sale
le măcelăreste/ le trisează
le izgoneste-n poeme
pentru a-i fi lui viata
mai comodă si adormită
el se vrea si deseori este
un trezitor/
pentru altii/ pentru cei
gata să-l creadă
el cînd urlă: mă doare/
sufletul întreg e o rană
nu-l credeti/ vă rog/
minte de stinge/ cu probe
sufletul l-a părăsit de mult/
eul său e pulverizat
e tot una cu iarba cîmpului
dar nu uitati/
el nu-si ascunde niciodată dementa/
el întelege si minte
