POEZIE GERMANĂ
Rosemarie SCHULAK
Lirismul fin slefuit capătă usor transparentă, poezia evoluînd constant, cîstigă în claritate. Stările par a fi topite într-un „tot simfonic”. Un regret subteran ca o pînză freatică după un timp si după un spatiu ni se relevă cu o senină si gratioasă detasare. Sînt convins că Rosemarie Schulak este o poetă ce îsi face din „livresc” o armură în turnirul solitudinii. „Înfătisarea” ei se „oglindeste” în apele poeziei mari a lumii. De altminteri, poeziile cele de cunoastere (dragoste) sînt cele mai tensionate în expresia lor lirică. De ce spun aceasta, pentru că poeta Schulak este o îndrăgostită „abstractă”. Poemele sale se adresează unui sentiment, unei idei, unei himere, care, în mai toate cazurile nu au chip si nume.
Adevărul nimănui
Nu ce crezi tu
se-ntîmplă în mine, în tine
nu se-ntîmplă ce cred eu
cînd vorbim si tăcem
venim si iar plecăm
Astfel adevărul
meu nu va fi nici al tău.
Pentru sine el va fi
ca adevăr al nimănui, străin
pentru noi doi, predestinat.
Spatii de ecou ale iubirii
Drumurile părăsite
potecile nicicînd călcate
înghitite-n păienjenis de gînd
sînt indisolubile
Spatii de ecou ale iubirii
ce vin si revin
în vorbă si-n tăcere
în imagine si-n poezie.
Mersul valurilor
Precum valurile „brusc către tărm
si iar înapoi în mare
spumegă negre si argintiu deschis
asa bate viata în inimă
si apele rup
tărmuri întinse
În trezie si în vis aproape de tot
prin forta curentului
curînd îndepărtată si trasă la o parte
O goliciune a ochilor nostri!
Oglindind stiutul
si arzînd în lumina soarelui…
Soli care aduc cuvinte
Tăioasele muchii
ale ierbii, în visu-mi
adînc încrustate
Frunze si păienjenisul
urma ce o lasă melcul
chiar si al luminii pas
Răcoarea de dimineată
amiaza si înserarea
toate-mi povestesc de tine.
Scrisori
Pagini îngălbenite
prin a gîndurilor tăcută lumină
literele trec
smuls din timp
enigmaticul cuvînt de iubire
vrea să existe si să învie
de la a fi uitat
de la a sa pălire un înger
pentru mine să-l salveze…
Prezentare de Victor STEROM
În româneste de Juliana MODOI
