Spiridon POPESCU

 

Balada

Ma-nvinuiesc si azi destui

Ca nu l-am prins si eu-ntr-un cui

Pe Fiul Demiurgului.

 

Prieteni dragi, se plîng mereu

Ca numai prin refuzul meu

Sînt robi la înc-un Dumnezeu.

 

Ca, le-ar fi spus lor cineva,

Un singur cui de mai era

Mormîntul nu se deschidea.

 

Eu nu zic ba, asa o fi,

Dar nu-nteleg: De ce-s copii

Si nu-nceteaz-a ma huli?

 

Nu vad ca si eu-s tot ca ei

Batut de ambii dumnezei?

 

Nichita

Era un domn, nu sta sa se tocmeasca:

Dadea bacsis la flori sa înfloreasca,

Le mituia pe toamne sa se faca,

Prin plopii lui, ca au uitat sa treaca.

 

Cînd bani de mituit n-a mai avut

S-a dus în cer, sa ia un împrumut.

 

Oda bucuriei

(poem în vers negru)

Doamne, cît de scumpe-s toate

Pentru punga mea saraca!… –

Sa-mi pot achita tristetea

M-am împrumutat în banca.

 

Împacare

Ma parasise Muza exact în vreme-aceea

În care divortase de mine si Femeia…

Singuratatea asta fu grea, da-mi prinse bine –

Îmi gratiai egoul si-l rechemai în mine.

 

Poem

Terorizati

De privirea ta diavoleasca

Care îi fulgera deseori

Inhibîndu-i,

Ochii mei

N-au mai putut rabda într-o zi

Si s-au sinucis.

De atunci

Exista o bezna cumplita în mine –

Inima

Si toate celelalte organe

Poarta doliu.

 

Poveste

Mi-am zidit o cas-albastra

Si-am pus ochii lui Homer

Fereastra.

Iara eu m-am pus perdea

Si cum stam la geam, asa,

M-am trezit – ce-o sa va mire! –

Vindecat pe veci de-orbire.

 

Balada celui nenascut

Aflînd ca viata-i plina de tristete,

Ca bucurii se vad doar cînd si cînd,

Va rog: De vreti sa va mai dau binete

Îngaduiti-mi sa ma nasc plîngînd.

 

Semafor

La dorinta Poetului de a traversa gradina

Petalele trandafirilor rosii înverzesc.