RAFTUL CĂRTILOR DE POEZIE

Victor STEROM

IOANA  IERONIM – SCARA RULANTĂ-ESCALATOR
SAU PRODUCT AMBIGUU CAPABIL SĂ EXPRIME REALITATEA NEVĂZUTĂ

„Poezia Ioanei Ieronim evoluează într-o lume de forte puternice, conflictuale, dar explicabile, în care ordinea magică ni se arată în anumite clipe; o ordine totodată blîndă si atroce, nesupusă logicilor momentului”. Andrei Codrescu – în prezentarea volumului de poeme: Scara rulantă – Escalator, Edi­tura Muzeul Literaturii Române, Bucuresti, 2006 – volum bilingv român- englez, traducere de Adam J. Sorkin si Sergiu Celac.
Aici Ioana Ieronim îsi asumă clipele timpului ca pe un monolog perpetuu – un ceas delicat ce ritmează perfect orele spiritului consemnînd în parabole, simboluri si metafore prezenta unicelor întîmplări ale existentialului diurn si asază în versuri lumina asupra-le ca într-un film dîndu-le viată. Reflexivă, meditativă si sentimentală „trăind din amintiri si plăsmuindu-si-le” – cum ar spune Ion Negoitescu – existenta autoarei pare a fi o clipă decupată dintr-un ritm unicat, dar mai ales, dintr-un timp prin spa­tiu – deci prin sine – dacă admitem conceptul că timpul e spatiul la un moment dat, stivuind gînduri si trăiri mai mult subîntelese sau transfigu­rate decît mărturisite direct.
„căderea lucrurilor pe fire de ploaie în cuvinte/ căderea spre origini a neamurilor de rase/ lupte ce nu-s tocmai de-adevărat/ între Principală/ si continente de Subordonate/ nu te întoarce cu sete si inocentă spre obiec­tul pe care/ tocmai vrei să-l cunosti/ pune-ti dorinta într-o cifră aleasă la-ntîmplare/ spune că totul e joc/ mai ales rîzi cînd/ o lume apune se nas­te o lume/ fără de luptă sau cu/ si nu stii pe scripeti în spatele scenei/ cît sînge curge în adevăr, cît e colorant/ avînd n piese/ care se pot oricînd permuta…/ cum este atunci cînd – nu fiecare după felul său-/ ci dimpotrivă/ cînd se-ntîmplă din gol a se naste” (Fuzzy) sau: „functionezi du­pă legile obiective/ si totusi.../ te conformezi la variate statistici/ si totusi…/ crezi în frumoasele mituri ale stiintei/ nu furi nu ucizi nu rîv­nesti/ si totusi.../ el spune: stiu TOTUL despre tine/ esti în puterea mea/ totusi.../ doar cu o palmă e tatăl mai înalt decît fiul/ dar/ nu te baza pe caracatita schioapă a Memoriei/ arunci zarul astepti o cifră care nu exis­tă/ însetezi să cuprinzi/ lumea/ dar spune/ cît de repede poti lua culoarea peretelui?/ cît de repede te poti ascunde/ fără zgomot fără umbră fără vede­re/ în culoarea dusmanului tău?” (Imperfectiune).
Poezia în conceptia Ioanei Ieronim, mai elaborată decît spontană, mai epică decît lirică, descoperă esteticul chiar si acolo unde nu e, pune realului aripi si aruncă pe cer o lumină constructiv-etică-reflaxivă. Asadar, pluteste în si peste inima acestor poeme un abur de mister si o pînză semantică doldora de inefabil.
Putem spune că este vorba – aici – de o nostalgie studiată pe care poeta o transformă – premeditat –în „mijloc” de expresivitate. Realmente, ea pare a fi – dacă nu chiar este – o maestră a repetitiilor – deloc redundante –aidoma unor picături chinezesti capabile să spargă fluxul textual întru aflarea si descifrarea pararealitătii pe care o vede – dacă nu mă însel –hamletian. „tu cine esti? nici purtător de amforă/ nici pe umere de sclavi purtat/ sub mantia de aur si diamant/ uneori îti e foame…/ cine?/ cînd nimic nu ti se arată, în mărime perfect naturală”. (p. 44).
Cred că intentia poetei Ioana Ieronim a fost să „ascundă” în aceste versuri interogative, întelesuri adînci, o ambitie cu atît mai înversunată, cu cît reuseste să întretină flacăra autenticitătii.
Lecturînd acest volum de poeme, îl cred pe Andrè Gide care afirma că: „o operă desăvîrsită nu va fi remarcată de la început”. Iar lui Sainte-Beuve îi plăcea să înteleagă că un autor se face remarcat prin cîtă „pasiune surprinde în inima noastră”, cum îsi – exprimă gîndurile – cum – vorbeste tuturor – într-un stil al lui propriu si care este în acelasi timp al întregii lumi. „Limbaj în limbaj” cum spunea Paul Valery, poezia din – scara ru­lantă – se configurează ca un product ambiguu capabil să exprime realitateo nevăzută a firii oricărei clipe sau a oricărei întîmplări.
„citesc aceste cuvinte în care nu te mai recunosc/ nici eu nu mai sînt derecunoscut./ Ziceam odată:/ eu orice femeie tu orice bărbat/ mai scoatem capul si acum/ prin tiparele de fatadă, sărbătoare/ dar nu în acelasi timp/ cuvinte s-au scurs la pămînt/ frigul a incendiat cuibul zilei/ din puii lor înghetati au început să mănînce/ nemaicunoscîndu-i/ jivinele vii/ ceva din noi rămîne totusi/ pentru mai tîrziu/ pămîntul n-ar fi rău, nici clima/ vor creste ierburi/ în acest loc/ ai să le vezi cînd revii” (p. 52).
Ioana Ieronim cuprinde în aceste poeme o anume realitate mereu frămîntată, nelinistită, supusă observatiei într-o notă expresionistă „ce răsuceste gîtul subiectivitătii” – cum ar spune Nicolae Manolescu.
În – scara rulantă – ea păstrează atît frăgezimea imaginilor poetice cît si gravele „seisme” interioare ale fiintei sale, poemul în subsi­diar căpătînd tonalităti persuasive tot mai profunde si mai semnificative. Cu alte cuvinte, Ioana Ieronim stie să-i confere poemului un dramatism special si substantial. Intuitia suplinită de luciditate neeludînd nici sensibilitatea, nici caracterul intelectual, creează în permanentă o zona de insolit si de fantastic, un siaj de vrajă si de vis. Urmele trecerii prin timp dau o imagine spiritualizată într-o relatie de real-ireal si absurd.
„ca vîntul prin iarbă motoare torc la mare distantă/ lumina coboară fără grabă în Manhattan, de pe/ crestetul clădirilor pe trunchiuri art-dece ziua neîncepută/ singură-nesingură, într-o cămasă tesută în Carpati/ făptura mea surd luminează/ dorinta de a scufunda teritoriile rebele rezistente remanente/ ale unui război infernal de rece” (Homeopatie).


 


Home







Https://www.xbazar.ro/products/catid/165/stimulente-pentru-femei/
O gama variata de stimulente sexuale pentru femei. Cel mai bun pret la comanda online.