ESEU

G. VÂSLAN

GEOGRAFIE SI POEZIE

Sînt două surori: Stiinta si Poezia; dar nu-ti vine să crezi că sînt surori.
Una, Stiinta, serioasă si avară la vorbă, se poartă prin lume sobru îmbrăcată, pieptănată cu tîmple, interzicîndu-si orice efuzii sentimentale. Trăieste retrasă, în cămăruta sa numită ,.laborator”, unde mînueste tot felul de crăticioare, borcane si sti­clute cu moarte concentrată, băuturi de leac sau farmece de legat ploaia. E meticuloasă si ordonată pînă la manie, rigidă si de multe ori mărginită, fiindcă nu tine seama decît de logică, avînd privirile reci atintite spre fantoma depărtată a ceea ce se cheamă adevăr, pentru priceperea căruia omenirea se chinuieste de mii de ani fără să fie sigură că l-a înteles vreodată. În definitiv o persoană antipatică, de care ne temem, fiindcă e putin accesibilă, inumană si are puterea de a prezice viitorul,– dar pe care o acceptăm fiindcă de multe ori, cu toată firea insuportabilă, ne dăruieste cu descoperiri sau inventii care usurează traiul. De Poezie se spune că a legănat în ritm si armonie copilăria omenirii. Aceasta înseamnă că e mai înaintată în vîrstă decît sora sa, stiinta. Dar nimeni nu crede. Căci nu numai că îi place să se poarte tinereste, nu numai că adoră pînă la nebunie stofele scumpe, florile, bijuteriile si parfumurile, dar e atît de convinsă de farmecele sale naturale, încît nu ezită să se arate în toată splendoarea nuditătii, cu un singur colan de rime bogate la gît si cu o garoafă rosie prinsă în păr. Vorbeste dulce, dar mult, de te ameteste – si mai ales de Amor! Plînge si rîde cu fiecare din noi. Uneori se supără asa de grozav, că rămîi încremenit, întrebîndu-te în ce infern a găsit biciul de serpi al cuvîntului cu care izbeste. De altfel foarte simpatică, fiindcă întelege si îngăduie slăbiciunile omenesti – ba chiar, mai totdeauna, le încurajează; – dar cînd ti-e frig si ti-e foame, ea îti oferă zîmbind cîntece tăiate în strofe calde si proaspete si te consolează, purtîndu-te prin stele pe aripile imaginatiei.
Stiintă si Poezie; ratiune si sentiment; ordine si capriciu; demonstratie si fantezie; adevăr si fictiune. Poate fi vreo apropiere între aceste antiteze?
Să nu ne luăm după ce spune lumea. Făpturile superioare se respectă si se înteleg, cînd se întîlnesc. Si locul de întîlnire e vasta grădină a Naturii, pe care Stiinta si Poezia o iubesc si o cercetează. Iar din grupul de stiinte care se ocupă de Natură, mei una nu se apropie mai mult de Poezie, ca Geografia.
Din această grădină a Naturii, toti naturalistii vin contaminati, mai mult sau mai putin de Poezie. Astronomul, care măsoară infinitul cu cotul anului-lumină, vîntură nisipul stelelor si flutură vălul nebuloaselor, iese din cupola sa poleit de aur astral si aiurit de poezia spatiului. Botanistul, care se pleacă asupra morbidei frumuseti a unei orhidee ecuatoriale sau asupra paradiselor artificiale dintr-un fir de cînepă sau o floare albă de mac indian, pleacă ametit de culori si parfumuri si chinuit de misterul creatiunii vegetale. Zoologul, care a fixat în colectia sa un fluture de Ceylon, îsi priveste lung degetele prăfuite de flăcări si azur si se întreabă ce minune a îmbinat pe o aripă umilă atîta splendoare. Toti sînt nevoiti să recunoască poezia naturii, dar, ca oameni de stiintă rigidă, toti se silesc să rupă valul de frumusete si să disece natura, spre a smulge din adînc secretul adevărului.
Mai toate stiintele naturale sînt speciale, aleg un singur aspect al naturii, o singură categorie de fenomene. Într-o excursie, geologul caută fundul rîpilor, ciocăneste stînca, studiază asezarea stratelor si nu vede restul naturii. În fata celei mai grandioase privelisti de munti, botanistul umblă cu ochii în pămînt după buruieni rare, iar zoologul întoarce pietrele cu bătul ca să adune viermi, coropisnite sau alte jivine cenusii, aproape invizibile, pe care le închide cu dragoste în cutia de tinichea verde, spre a le studia după toate canoanele stiintei, în laborator. Singur geograful caută să găsească un adevăr în însăsi făptura multiplă a peisagiului, deci în natura nedisecată. De aceea, într-o excursie geograful urcă întîi pe punctele dominante, de unde poate avea o privire panoramică asupra tinutului. Pe cînd stiintele speciale ale naturii proced prin eliminare, prin simplificare, prin izolarea categoriei respective de fenomene, Geografia nu poate face aceasta fără a repeta ce au aflat sau vor afla stiintele speciale si fără a renunta tocmai la obiectul său original. Căci partea originală a Geografiei e tocmai în faptul că dă atentie raporturilor lăsate la o parte de stiintele speciale si asupra cărora stiintele speciale nu pot insista, fără a se depărta de rostul lor. Geografia e o stiintă sintetică a naturii, pe cînd mai toate celelalte stiinte naturale sînt analitice. Geografia s-a putut defini stiinta peisagiului, neologism pe care trebuie să-l întrebuintăm si noi, fiindcă expresia priveliste e urîtă si insuficientă. Geograful e dator să studieze peisagiul în complexitatea sa, în care intră elemente de spatiu concret, dar mai intră si roca din care e închegată scoarta pămîntului, apele stătătoare sau curgătoare, viata de la formatiuni vegetale pană la animale si grupările omenesti, si chiar atmosfera care scaldă întreg peisagiul, îi dă lumină si culoare.
Aceste elemente se îmbină deosebit după loc si împrejurare. Fiecare element în parte e studiat amănuntit de stiintele speciale, dar variatia lor si mai ales deosebita lor îmbinare în peisagiu nu e studiata decît de Geografie, care astfel face treabă noua si folositoare în domeniul stiintelor. Căci natura nu e tăiată în felii, cum ne-o arată celelalte stiinte naturale. Natura vie e unitară si complexă, Iar complexitatea se schimbă după tinut. Pentru geograf, complexitatea naturii e sfîntă; numai de la ea poate porni mai departe. De aceea în geografie importantă fundamentală are descrierea geografică, prin care se fixează fizionomia proprie a unui peisagiu, în caracterele sale permanente si obiective1.
Dar din cele spuse pînă acum putem lămuri afirmarea că geografia e mai apropiată de Poezie decît oricare altă stiintă naturală. Poezia, care caută să pătrundă direct, prin intuitie, în inima subiectului, are si ea o procedare sintetică. Înfata unui peisagiu, poetul nu va avea o atitudine de simplificare ca a savantului de stiintă specială, ci o atitudine similară cu a geografului. Si poetul si geograful privesc peisagiul în complexitatea lui; si poetul si geograful caută să-l descriesi anume în asa fel, în cît să desprindă fizionomia proprie2.
După cum se vede, Poezia si Geografia sînt vecine foarte apropiate si trăiesc în bună întelegere. Nu e de mirare că întîlnim poeti cu simt geografic si geografi cu simt pentru poezia naturii. Ba mai mult, eu îndrăznesc să afirm că geograful cîstigă, asociind intuitia poetică spiritului său de sinteză, precum si poetul cu alti ochi si cu altă intensitate pătrunde în sufletul naturii, dacă are o serioasă educatie geografică. Poetii, ca si turistii, uită că natura nu e numai frumoasă si sentimentală. înjosim natura, presupunîndu-i această mărginire. Natura e si inteligentă si cere să fie admirată, dar si descifrată în gîndirile adînci si subtile, pe care adesea le ascunde în aspectele sale.
Dar să nu confundăm cele două puncte de vedere deosebite, ale geografului si poetului în fata naturii. E adevărat că amîndoi procedează sintetic, privesc natura în complexitatea ei si o descriu cu dorinta de a desprinde fizionomia particulară a unui peisagiu. Dar fiecare o face pentru scopul lui deosebit: unul face artă si urmăreste frumosul, celălalt face stiintă si urmăreste adevărul. Unul caută în natură un răsunet sentimental si mai ales un o cord sau un dezacord cu sufletul său; celălalt caută caracterizări desprinse de personalitatea sa, deci permanente si obiective si le caută în vederea unei explicatii stiintifice. Aceste tendinte deosebite orientează în sens diferit descrierea geografică si descrierea literară, desi ambele au atîtea puncte de contact.
În fata panoramei Bucegilor, poetul va alege notele care pun în evidentă cît mai plastic starea lui sufletească. Va arăta, sau va sugera numai, sentimentul de majestate sau de sublim pe care îl impune peisagiul. Va avea atitudine de adorare, de entuziasm sau de umilintă fată de măretia naturii. Desigur, va putea folosi si caractere permanente ale peisagiului: de pildă, va vorbi de masivitatea si înăltimea care domină prăpăstios valea Prahovei. Dar mai ales va folosi note subiective si impresioniste, redate prin imagini vii si neasteptate. Va exagera, dacă prin exagerare va mări efectul estetic. Va putea omite multe elemente de localizare., căci vagul .si impreciziunea sînt uneori elemente estetice. Într-un cuvînt, va recurge la tot ce dă o viziune estetic intensă si nouă a naturii. Si cu cît va fiun talent mai original, cu atît va face o descriere mai personală si mai reusită.
Geograful trebuie să renunte la toate notele subiective. Stiinta are putin, contact cu sentimentele si persoana cercetătorului. Geograful va alege numai note obiective si permanente, adică liră legătură cu persoana sa, dar legate în toate timpurile de peisagiul descris. Căci numai acestea caracterizează stiintific. Poate fi o frumoasă coroană de nori pe fruntea de piatră a Bucegilor, sau bubuitul unui tunet umplînd de ecouri Valea Cerbului. Acestea nu caracterizează geografic. Sînt elemente trecătoare, care pot fi utilizate de poet, dar nu de geograf. Tot asa, geograful nu poate exagera sau inventa, căci s-ar depărta de adevăr. În schimb el trebuie să insiste si să scoată toate urmările posibile din elementele spatiale: distantă, suprafată, directie de orientare, altitudine, massă, etc. Adecă tot ce poate fi înregistrat pe hartă. Aceste elemente spatiale au mare valoare stiintifică explicativă si rău face geograful care nu s-a desprins să le întrebuinteze cu folos în descrierile sale. Idealul descrierii geografice e să caracterizeze astfel o regiune, încît să nu poată fi confundată cu nici o alta regiune de pe fata pămîntului. Pentru aceasta se impune, în primul rînd, localizarea spatială.
În caracterizările sale, geograful poate întrebuinta, casi poetul, imagini vii si originale, dar numai dacă pune în evidentă un caracter permanent al tinutului nescris. Într-o descriere geografică a Coastei de Argint, care a găsit oarecare pretuire, am insistat asupra simfoniei de culori, care se schimbă de la oră la oră, pe acest colt de tărm românesc. Tabloul continea imagini poetice si, ce e mai grav, descria aspectele trecătoare ale unei zile. Dar această schimbătoare simfonie de culori, pe Coasta de Argint nu e un element trecător fiindcă însoteste toate zilele cu soare, adecă mai tot timpul anului, în acest tinut cu ploi foarte putine. Această coloratură delicioasă a peisagiului a atras multimea pictorilor si a îndemnat pe o regină artistă să-si clădească un palat în mijlocul unui astfel de decor, a adus o viată nouă coastei si deci a avut urmări geografice. Simfonia schimbătoare de culori a Coastei de Argint alcătuieste asadar o notă permanentă a peisagiului, care poate explica alte însusiri geografice. Este deci o notă de descriere geografică.
Am stăruit asupra conditiunilor unei bune descrieri geografice, fiindcă îmi pare că uneori descrierile de călătorie privitoare la tara noastră se fac prea ieftine. Se coboară un gen literar, frumos si util, care cere chibzuintă, alegere, multă putere de viziune si multă putere de sinteză. Cu ce ni s-a întîmplat nouă personal, de la trăsură pînă la hotel si restaurant, cu impresii culese în lungul drumului, cu arăturile întinse ca niste velnite, cu livada ,,smăltată” de flori, cu parfumul fînului, cu murmurul pădurii sau vuietul pîrîului, cu apusuri de soare sau scîrtîit de care, nu se descrie o localitate. Nici dacă mai adaugi amintiri istorice, data înfiintării mănăstirilor, convorbiri cu tăranii, reflexii filozofice sau morale, economice sau culturale, nici atunci nu ai făcut mare lucru. În felul acesta nu ne facem cunoscută tara, nici nouă, nici străinilor.
Desigur, într-o călătorie un spirit observator vede si lucruri de prisos si lucruri cu adevărat caracteristice. Astfel că, din cea mai slabă descriere, tot vei putea culege date folositoare. Dar de ce nu am face descrieri numai cu date folositoare sau originale? De ce nu am avea ambitia superioară de a arunca inutilul si a păstra caracteristicul? E o măsură de disciplină, care ar mări valoarea poetică sau estetică a acestui fel de literatură, si ar micsora volumul.
Adevărata, înalta descriere, desprinde fizionomia proprie a peisagiului, prin caractere obiective si permanente, dacă e pur geografică, prin caractere subiective intense si nouă, dacă e pur poetică. În ambele cazuri, si geograful si poetul – care uneori pot fi o singură persoană, – trebuie să aleagă esentialul din multimea impresiilor, să pătrundă pînă la sufletul peisagiului, ca să-i descopere misterul si frumosul. Adevărata descriere a naturii e o poemă în care sufletul autorului vibrează în acord cu sufletul pămîntului.

1. Pe temeiul bunelor descrieri geografice făcute pe toată fata pămîntului, se ridică stiinta geografică descriptivă si explicativă. Tot pe temeiul lor se poate ajunge si la o geografie teoretică, mult mai justificativă decît geografia teoretică actuală întemeiată pe stiintele speciale. Aceasta este insă o problemă asupra căreia, acum, nu putem insista.
2. Am văzut cît de importantă si fundamentală e descrierea geografică pentru geografie. Descrierea literară a naturii nu are aceiasi valoare pentru poezie, dar incontestabil formează un capitol însemnat al poeziei, capitol care în ultimul timp a căpătat o amploare nebănuită. Poezia în versuri, ca si poezia în proză, sub formă de nuvelă, roman, impresii de călătorie, sînt întretesute de descrieri ale naturii. Sa privim putin în literatura noastră. Poezia populară, poate mai mult decît orice altă poezie populară europeană, e plină de descrieri, uneori dovedind un simt superior de întelegerea frumusetilor naturii. Lucrul abia a fost semnalat, desi ar merita o cercetare adîncită din punct de vedere literar si geografic. Cel mai bun volum de versuri al lui Alecsandri volumul de Pasteluri, tablouri ale naturii atît de proaspete că ar fi meritat mai curînd titlul de acuarele. La marele Eminescu descrierile naturii cumpănesc poezia erotică filozofică sau socială. Vlahută, desi era un slab tip vizual, s-a simtit dator să dea o descriere pitorească a României, care din nenorocire, după părerea mea, a învăluit în vag si necaracteristic adevăratele frumuseti ale tării noastre. În generatia următoare, Sadoveanu, puternic vizual, lasă impresia că în multe capitole din opera sa a văzut întîi natura cu intensitate si apoi a asteptat să apară în decor personagiile povestirii. Nu mai vorbesc de poetii tineri care adoră natura si de multe ori izbutesc să o redea mai fericit decît făceau înaintasii lor. Interesant pentru subiectul nostru e faptul că doi din acesti poeti, Ion Pillat si Emanoil Bucuta, au cultură geografică. – Se întîmplă chiar ca si geografii să aibă cultură serioasă literară. De altminteri nu trebuie să uităm că marii geografi au fost si buni literati. Humboldt, întemeietorul geografiei moderne, e socotit scriitor clasic german. Tot asa Ratzel întemeietorul Antropogeografiei. Tot asa Vidai de la Blache la Francezi, Simion Mehedinti la Ro