TINERI AUTORI
Andrei VELEA
îmi pare c-am murit
îmi pare c-am murit si nu m-ai anuntat!
buzele pe care le săruti, palide-vînt,
au pînza lucrurilor prăfuite de ieri – murmură idei
pe care nu le-as fi pronuntat vreodată;
trebuia să stii asta, iubito!
ochii mei tulburi nu te mai oglindesc,
apa lor a prins un caimac fin de otravă;
paianjeni mecanici mi-au invadat privirea –
tu trebuia să fi simtit asta!
pitit în umbră, îti musc sfîrcurile pe-ndelete,
sufletul ti-l împart zgîrcit între un pol si celălalt;
demult n-am mai scris un poem care să te exalte
si-i numai vina ta!
păsări de alcool pe cerul gurii unui betiv
noaptea e-un cîine de vată murdară
o masină se-mpreunează cu un copac
din inertia luptei împotriva poluării
noi doi într-o lumină caldă bruscă
doar cît să ne cuprindă ca-n rembrandt
tomografie cu petale zîmbind îmbrătisati
pestii de acvariu fac înspre noi bezele
am un bilet către fericirea semnului tău
l-am descoperit sărutînd copita unei căprioare
noaptea e mîna mamei tale împletind colaci
cîinele de vată se scutură betivul bea luna
si toate cîte sînt continuă ascuns
c-un nai prizînd tămîie
presimtire ( inflatie de nori )
cu J.M.W.Turner, “Ploaie, Vapori si Viteză”, pe fundal
inflatie de aburi, de nori…
materia se mai adună doar pe la colturi de lume,
transparentă, timidă
văd tocmai din camera mea cum diavoli acizi,
îmi numără păcatele si rîd
deschid pleoapele, dar nu mă ajută,
mi-e starea de veghe la fel de rarefiată ca somnul
ce cred?, ce iubesc?, ce detest?
sînt mai firav ca propria-mi umbră
si mai usor ca răsuflarea…
prietenii mă trădează la telefon –
au vocile redatate de-un aparat automat
fetii se ridică în pieptul femeilor,
iar viitorul lapte
se face zăpadă dumnezeiască în cerurile de sus
dau s-apuc gravitatia cu dintii de gleznă,
însă mi-i muscătura lipsită vlagă…
atele dintre hematii s-au întins la maxim
si în curînd se vor rupe…
vapori de teamă, presimtire:
cusătoreasa lumii a pierdut un nod
si toate se destramă
la fel de firesc si de neasteptat
cum s-au adunat odată…
s-au terminat cuvintele
s-au terminat cuvintele
n-au mai rămas decît gesturile
s-au tocit bratele
n-a mai rămas decît imaginatia
sterilă
mină de aur stoarsă
precum sînul mamei
pînă la praf
de către nou-născut
totusi am scris asa de mult că-n timpul ăsta
chopin
s-a deshidratat fugărindu-si pe treptele poemului
pianul
nud artistic
nud artistic în teava perfect lustruită
a unui pistol dus la tîmplă,
cu miros de praf de puscă
proaspat si întepător ca mirosul de pîine crudă
nud artistic într-un furnal,
cu magma de-nceput de lume împrejur,
cu un adam îmbîcsit de cocs,
alcoolic, pe fundal
nud artistic cînd toate semnele făcute în aer
nu mai ascultă mîinile care le-au desenat,
cînd paianjenii nu-si mai secretă pînza
pentru că totul se destramă...
doar un aparat de fotografiat mai rămîne,
în fata căruia te dai toată,
ca si cînd orice axiomă postulată vreodată
ar fi doar un fluture spintecat de furtună
