Alberto BAKI YMERI
Pentru poezie, nu ajunge doar “stiinta”, mai e nevoie si de intuitie, de vis, de imaginatie, cultură, suflet. Baki Ymeri este un poet albano-romîn, etnic vorbind: fiul unui albanez, adică si al unei romînce. Ceea ce se reflectă si în poezia sa, în dublul lui sentiment patriotic. Cine parcurge textele autorului, îsi da seamă că el scrie relativ usor, versul tisnîndu-i firesc, inspirat, asa cum respiră, ca dintr-un sipot de apă proaspătă, de munte. Baki Ymeri este, dealtfel, un poet autentic, în clipele lui de gratie. Poezia originală a lui Baki Ymeri, se remarcă prin reflectie profundă, perpetuu polemică, de situare în lume, ca si în universul interior. Vers liber, înnobilat de metafora densă si expresivă. (Hristu Cîndroveanu).
Născut pe meleagurile albano-romîne din Macedonia, Baki Ymeri este un mesager inspirat al poeziei în ambele directii: din Albania spre Romînia si din Romînia spre Albania. Prin tălmăcirile sale laborioase, el a reusit să cucerească simpatia si pretuirea, atît a cititorilor din Kosova, Albania si Macedonia, cît si cea a confratilor săi din partea stîngă si din partea dreaptă a Prutului. Bucuria lui B.Y. de a crea în cele trei limbi materne: romînă, albaneză si limba poeziei, este bucuria unui cercetător pasionat în domeniul relatiilor spirituale romîno-albaneze, privite si cercetate cu temeinicie si respect, pînă la Eminescu si de la El încoace. Poezia lui Baki Ymeri are menirea sfîntă de a tine nestinsă flacăra cea vie a unui destin comun, străvechi si zbuciumat, al celor două popoare, care izbucneste strălucind, din musuroaiele stelelor.(Marin Sorescu)
TREZITI-VĂ, PIETRE!
Treziti-vă, zei,
Si frumoase femei,
Si bărbati plini de griji,
Si voi, pietre,
Si întrebati-mă
Despre Cîmpia Mierlei
Si despre muntii
Care vor muri
Cu copii nostri în brate!
EROTICĂ
Cum să te laud, Femeie
Cînd te alinti pe divan
Te răsucesti ca o cheie
Si te-apleci ca un lan
Si te-arunci în oglindă
Si te-neci tot mai goală
Si nu-i nimeni să-ti prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurînd lăngă gleznă.
SUFLETUL VERII
Hai să privim în amurg
Disperarea
Si marea-n ruină,
Pădurea care si-a apus
Cununea de crengi.
De cîte ori ne-npăcăm,
Sîntem mai aproape de Dumnezeu.
Hai, vino în sufletul verii –
Vom fi
Precum doi insi
Aplecati tare departe
Si adormiti...
DIALOG NAIV
Cîti ani ai porumbito?
Un stol, un stol, un stol!
Mi-e frică să-ti spun!
De cînd gînguresti porumbito?
De cînd îngerul a tipat rusinat!
