POEZIE FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

Yves Di Manno
S-a născut în 1954. Din 1973, colaborator la numeroase reviste. Traduceri în franceză din Ezra Pound, George Oppen, William Carlos Williams… Din operele sale amintim: Les Célébrations – 1980, Champs – 1984, Champs II – 1987, Le Méridien – 1987,  Solstice d’été – 1989…

Pictură rupestră

săgeata care-a ucis

bivolul întins la picioarele tale
ti-o dăruiesc
ti-o dăruiesc

pe mîna ta stîngă voi scrie
numele pe care mi l-ai dat mie

pe peretele din est voi dedica
un altar pentru frumusetea ta

si sub mîinile mele
argila mîine
va da formă
soldurilor netede de amforă
din care tu vei bea
frumoasa mea frumoasa mea
apa din corpul meu

săgeata care a gravat
pe piatră bivolul
ti-o dăruiesc
ti-o dăruiesc

 

Cuvinte la Delphes

Cred
îi răspunse enigmei sale.
Cred că-n locul cerului deschis prefer
desertul pe unde pasii tăi m-au dus.
Prefer ocrul sau cunoasterea în locul albastrului –
legea stăpînului –
printul zeului.
Bărcile impasibile
înaintează iar pe fluviul
căruia nu i-am văzut umbra
: malul
: nici delta.
Era vorba de-un rege –
se vorbea de-o regină -
de-un copil ce se născu
în mijlocul mosiei
unde mai tîrziu vietui.
Fost-au scribii tăi care-au vorbit
cerneala ta ce-a trasat pe hîrtie un semn
(doi ibisi)

sîngele tău cu care pictară părul regentului.
Dacă memoria unei insule ar trebui să-ti revină
să stii atunci că un om acolo-si aruncă ancora –
c-am urmat după el –
si doar c-un singur arc
si unic birui
rivalii monarhului.
  Champs Flammarion, 1987

 

La termen

În locul noptii  Cine  vorbea ? a cărui umbră

Întinzîndu-se masca o parte mai mare de iaz

Unde doar vocea se putea pierde –
Renăscînd dimineata-n speranta cîntecului său

Dintre crengile-ntinse ale fagilor

Pe covorul strivit de frunze moarte

Călcată de hoarda oamenilor
care trecură, departe de sate

Si-si împărtiră acolo fructul jafului lor
Apoi pe rînd se împrăstiară. Doar unul

Rămase, care trebuia să le cînte
(aceste războaie) neputînd să trăiască un timp

De pace, efemer, decît la liziera  unei
Alte frontiere – pe terra celei

Care trăia, altă dată, pe malul lacului
Unde încet bărcile

Mute acostau, pline
De recolta de lemn verde. Sprijinit singur

De trunchiul unui copac se gîndea
La tările de atunci traversate

La cîmpurile de grîu, la deserturi
La masacrearea iarna a femeilor strangulate

La copiii negri spînzurati – la acele burti deschise
De unde siroiau versuri – la gîturile tăiate

Ale animalelor de tras – la toate
Aceste recolte, aceste femei incendiate

Arse si brune din memoria singurei
Dimineti pe care-ar fi vrut-o să tacă, din fata

Pămîntului provizoriu  de dinaintea lui
Dar auster. Căci ceva anume la fel

Îl lumina, dar nu-i stia cum îl chema
Nici ce mister îl justifica

Dar foc  în focul de ieri seara
Cu spada în mîna fără trecut

Încă un om în spatele acestui om
Stingînd cenusa dimineata –

Pentru repaus cine stie, pur si simplu
În el însusi dincolo paj si cîmpie

A unui cîntăret, a unui războinic.

     (Extrait de Solstice d’été, Editions Unes, 1989)

Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU