TINERI AUTORI

Teodor DUME

 

Cândva si tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care

trece linistea înspre libertatea

de a iubi si a fi iubit

 

cândva si tata a iubit

stiu bine asta

 

îmi plăcea să mă prefac că dorm si

linistea cobora pe patul meu

ca o umbrelă

era cald în acea oră târzie

consumam vise

(simteam fiecare parte din mine)

îmi lipeam obrazul de lumina lămpii

si-l vedeam pe tata tolănit pe fericire

între mine si el doar o tăcere si

câteva respiratii dizolvau

întunericul proptit de geam

 

curiozitatea mi se plimba prin vene

ca un marfar greu si cu jumătate de ochi

încercam să tin timpul în loc

 

la urma urmei orice suferintă

e o clipă dintr-un infinit ori

o iluzie în care oamenii

se retrag ca într-un templu

 

Câteodată si Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse

si tremur

în tot acest timp întunericul

iese din mine ca dintr-un chip

fără umbră

simt greutatea cerului cum

se prelinge în oameni

 

linistea scrijeleste adânc

 

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici

si într-o bună zi va întreba de mine

iar tu prin fereastra închisă

o să îl rogi pe Dumnezeu

să tină timpul în loc

 

eu voi privi din tăisul unei lacrimi

 

între mine si cer e o umbră

nici nu stiu dacă numele meu e teodor dume

si dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e

moartea într-un capăt si viata în celălalt

 

uneori prins între cele două linisti

îmi lipesc urechea de marginea pământului

si vorbesc cu tata în prezenta căruia

am învătat să iubesc să sufăr

si să aprind prima lumânare

tin minte cum am sărutat-o pe mama

si m-am rugat lui Dumnezeu

să se joaca cu mine

eram devorat de frică si de

întunericul decupat

din vesmintele lui tata

 

prins în acest sentiment ciudat

am ucis o lacrimă

am strigat si

moartea s-a zgâit la mine

ca la o pradă

nici nu stiu dacă sunt fericit sau trist

stiu doar că nu-mi apartin

am privirile amputate si oscilez

între cer si o umbră lenesă

 

as putea să mă prefac într-un băiat care iubea

sau într-o altă prezentă în care numele

nici că ar conta

numai că

între mine si cer există o legătură

care defineste viata si moartea

 

si totul sfârseste cu un alt anotimp

 

 

decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

 

aerul greu amplifica teama

sub cerul atât de rece si negru

se prăvălea ca un bulgăre lumina

adâncind disperarea

 

undeva s-a produs o greseală

 

mama avea ochii sticlati si

mirosea a pâine proaspătă

mă tinea strâns cât mai aproape de piept

să mai fim împreună doar pentru o vreme

 

dincolo de toate acestea

chiar si Dumnezeu clipea îngăduitor

 

poate sunt vinovat în ideea că

n-am stiut să aprind o lumânare pentru tata

dar există riscul să nu pot să-l mai strig

ca atunci cînd îmi doream să fiu bărbat

si îi imitam toate miscările

însă am învătat cu timpul

că acel ritual

e jumătatea care rămâne aici

 

mi-e teamă acum

respiratia îmi abureste vederea

bântui printre imagini

undeva la margine cade o stea

îmi aduce aminte de copilărie

de serile târzii în care număram

stelele în cădere si inima îmi bătea

ca aripa unui fluture

 

nici nu stiu dacă totul e adevăr sau minciună

 

dar stiu că dincolo de clipa aceasta

mă asteaptă tata

 

si e decembrie

 

am glezne de sticlă realitatea

muscă din mine sufăr dar nu spun nimic

nici nu vorbesc despre asta

 

e decembrie

 

si oricum anotimpurile se repetă