ESEU

Emil EMEN

 

Literatura natională (Milli edebiyat)

 

Începând cu luptele din Tripoli de Vest între armata otomană si cea italiană în 1911, cele două războaie din Peninsula Balcanică în 1912-13, Primul Război Mondial, 1914-18, Războiul de Independentă pentru rămăsitele din Imperiul Otoman între anii 1919 si 1922, poporul turc a fost permanent în război. Multi bărbati au murit în războaie. Economia tării a rămas în urmă. Literatura turcă, cu o istorie de 900 de ani a continuat să se dezvolte. Unii dintre poeti si scriitori s-au refugiat din realitate devenind simbolisti, cum am văzut în paginile precedente. Altii însă, provenind din mijlocul poporului, au reflectat situatia precară a acestuia. Prin poeziile cu caracter didactic au încercat să îndrume populatia spre muncă, spre învătământ. Au scris în limba turcă vorbită de popor, si în sistemul metric silabic folosit în literatura populară. Poporul turc a înteles poeziile lor si i-a îndrăgit. Acest curent a fost numit Millî Edebiyat/ Literatura natională . După cum s-au exprimat, ei „simteau reticenta fată de literatura care a imitat-o pe cea occidentală si pe cea de salon.” Astfel, au protestat fată de modul în care se scria de către adeptii curentelor Servet-i Fünun si Fecr-i Âti. Reprezentantii de seamă ai acestui curent au fost: Mehmet Emin Yurdakul, Ziya Gökalp. Őmer Seyfeddin si Mehmet Akif Yurdakul.

 

 

Mehmet Emin Yurdakul (1869-1944)

 

Este un poet popular, numit si millî sair, „poet national.” S-a născut în Istanbul, într-o familie de pescari. A absolvit Scoala Militară si Scoala de Drept. După absolvire a devenit functionar, ajungând până la functia de prefect. A fost ales deputat în Marea Adunare Natională.

Primele încercări în domeniul poeziei le-a făcut la sfârsitul secolului XIX. A publicat în revista Servet-i Fünun si, imediat, s-a remarcat prin talent. Recaizade Mahmut Ekrem si Semseddin Sami (lexicograf) i-au apreciat atât subiectul cât si limbajul si sistemul metric. În 1899 a publicat placheta „ Türkçe Siirler/ Poeziiîn limba turcă.” Din titlu arată intentia de a folosi o limbă purificată de arabisme si persanisme. Intentia lui a fost de a vorbi ca un om din popor către popor. Contine numai nouă poezii si este un elogiu adus natiunii turce. Se stie că pe timpul sultanului Abdulhamid al II-lea s-a vorbit numai despre poporul osmanlâu, notiunea cuprinzând toate popoarele din imensul imperiu. Natiunea turcă se pierdea în oceanul de popoare al Imperiului Otoman. Poetul a fost felicitat de către presa străină.

Eminentul filosof din Crimeea İsmail Gaspıralı , în scrisoarea sa adresată poetului, scria: „Onoarea aceasta n-au atins-o Nef’i sau Nabi . La o populatie de patruzeci – cinzeci de milioane de oameni cu o istorie de treizeci de secole, Dvs. sunteti primul care ne-a dat să gustăm o lingura de miere de albine, ceea ce este onoare pentru Dvs. si fericire pentru noi. Vă felicităm.” Autorul cărtii „I storia poeziei Osmane”, Gibb , scria: „Dvs. fără influenta nici a Orientului, nici a Occidentului ati citit sufletul concetătenilor vostri si în limba lor, în mod poetic l-ati descris.” Opinia turcologului rus Minorski : „ Pentru limbajul purificat, pentru eliberarea poeziei turce de sistemul metric aruz care nu se potriveste constructiei limbii turce si tinând cont de temele alese cu dragoste pentru popor si pentru sentimentele umane sincere de neuitat, urăm acestui boboc proaspăt si rezistent al literaturii turce să înflorească si să creeze încă multi ani.”

Limbajul poetului însă a stârnit polemici în rândurile celor din jurul revistei „ Servet-i Fünun”. A fost criticat de către conservatori pentru folosirea unui limbaj neelevat. Ei au fost deranjati de cuvintele si expresiile populare, de faptul că natiunea turcă a fost elogiată. Mehmet Emin a fost sustinut de adeptii „procesului de purificare” . Poeziile din placheta „ Türkçe Siirler” sunt scrise în sistemul metric silabic, dar au păstrat si urme de aruz. Poetul a dovedit că se poate crea în limba poporului, folosind sistemul metric popular. Cu strofe alcătuite din trei versuri (formă străină sistemului aruz), Mehmet Emin a arătat rolul poetului în societate:

Bırak beni haykırayım! Susarsam sen matem et!

Unutma ki, sairleri haykırmayan bir millet

Sevenleri toprak olmus öksüz çocuk gibidir.

În traducere liberă:

Lasă-mă să strig! Dacă tac, tu tine doliu!

Nu uita, un popor ai cărui poeti tac,

Este ca un orfan ai cărui apropiati s-au transformat în lut.

Poetul a descris luptele din Războaiele din Balcani, Primul Război Mondial, Războiul de Independentă pentru Turcia. Poeziile consacrate soldatului-erou au fost publicate în revista „Genç Kalemler/ Condeiele tinere”, din Salonic. Greutătile războiului, lacrimile celor din spatele frontului, sacrificiile poporului sunt reflectate ca urmare a observatiilor personale ale poetului. Poeziile din perioada războaielor de la începutul secolului au fost adunate în cartea „Zafer Yolunda/ Pe calea victoriei.”

Războaiele consecutive de la începutul secolului au slăbit mult tara. În 1923 s-a întemeiat Republica Turcia. Primul presedinte Mustafa Kemal a făcut eforturi mari pentru redresarea tării. S-au făcut, în principiu, următoarele reforme:

• În 1925 s-a renuntat la Califat. S-au desfiintat sectele si mănăstirile numite tekke.
• În 1928 s-a introdus noul alfabet, bazat pe cel latin.
• În 1931 este întemeiată Societatea de Cercetare a istoriei turcilor.
• În 1932 s-a înfiintat Societatea de Lingvistică Turcă.

Poporul turc a fost recunoscător conducătorului său Mustafa Kemal, si a acceptat toate reformele întreprinse de el. Rolul comandantului suprem si conducătorului pe calea democratizării este reflectat cu multă consideratie de către poetul Mehmet Emin în cartea „Mustafa Kemal”. Autorul a reusit să redea admiratia sa personală si a omului de rând fată de conducător. Războaiele au încetat un timp. Turcia a fost eliberată, s-au făcut reforme, însă starea economică a tării încă nu a putut fi redresată. Era somaj. Nu se găsea loc de muncă mai ales pentru femei. Familiile eroilor căzuti în lupte erau lipsite de mijloace de întretinere. Oamenii sufereau de foame si boli. Poetul popular, văzând situatia poporului, este revoltat de indiferenta societătii fată de oamenii nevoiasi. Starea Anatoliei, durerile sale, pe toate Mehmet Emin le-a arătat în poezia „Anadolu”:

 

Ey vatanın bağrı yanık bucağı!

Hani senin berketli hasatın?

Yesil yurdun, mesut çatın, sen çiftin?

Hani senin medeniyet hayatın,

Yolun, köprün, kazman, iğnen, çekicin?

 

În traducere:

O, coltul suferind al tării,

Unde sunt pământul tău roditor,

Tara ta verde, vatra ta fericită, boii tăi vioi?

Unde sunt viata ta civilizată,

Drumurile, podurile, cazmaua, acul, ciocanul unde sunt?

 

În poezia „Sürücü/ Călăuza” poetul redă situatia unui copil fără părinti. Întrevedem mila fată de suferintele altuia:

 

Ah, bu hallerini düsündükçe senin ben,

Soğuk bir sey duyar gibi oluyorum içimden.

Atesleri beyaz küllü mangalımın basında

Vücuduma kar yağıyor gibi bir sey olmada;

İste ben de senin gibi titremeye basladım,

Donuyorum, çekiliyor her yerimden hayatım!..

 

În traducere:

Ah, când mă gândesc la starea ta,

Pătrunde frigul în interiorul meu.

În fata mangalului meu cu cărbune deja în scrum,

Simt zăpada pe corpul meu.

Iată, încep să tremur si eu ca tine,

Viata se retrage din mine, înghet.

 

Mehmet Emin a scris si poezii cu caracter didactic. Invita tineretul să pretuiască munca. Vedea viitorul în agricultură:

Çiftçi olmak büyük seydir; ekin yurdu senletir;

Saban aziz bir alettir, alın teri bir zevktir.

Sen bu zevki bulamazsın baska yolda gidisten.

 

În traducere:

A fi fermier este ceva mare, cerealele dau viată tării,

Plugul este o unealtă sacră, sudoarea fruntii este o onoare.

Plăcerea aceasta nu o găsesti, dacă pornesti pe alt drum.

 

În toate operele sale, „ Türkçe Siirler/ Poezii în turcă”, (1899), „ Türk Sazı/ Sazul (instrument muzical oriental) turcesc”, (1914), „ Tan Sesleri/ Voci în zorii zilei, (1915, 1956), „ Zafer Yolunda/ Pe drumul victoriei, (1918 ), „Dicle Őnünde/ În fata Tigrului” (fluviul), „ Ordunun Destenı/ Epopeea Armatei”,observăm dragostea fata de om, suferinta fată de suferinta altuia. Criticilor care i-au reprosat că nu are poezii lirice le-a răspuns cu poezia „ Benim Siirlerim/ Poeziile mele”:

– Sen kalpsizsin, hani senin gençliğinin hayatı?

– Asklarım mı? Bir nefesle solabilen bu seyler,

Bir yanardağ atesiyle kömür gibi karardı.

Simdi ise yerlerinde bir sıtmalı yel eser.

 

În traducere:

– Tu n-ai suflet. Unde sunt trăirile tale de tânăr?

– Iubirile mele? Aceste sentimente s-au stins cu o suflare,

Ca o lavă vulcanică s-au transformat în cărbune.

Si acum bântuie vântul în locul lor.

 

Poezia aceasta este o dovadă a altruismului poetului. Poporul l-a apreciat si l-a considerat poet national. La fel si critica literară, care-i citează numele printre reprezentantii de seamă ai literaturii turce.

 

 

Mehmet Akif Ersoy (1873-1936)

 

Este poetul care a scris imnul national al Republicii Turcia. S-a născut si a murit în Istanbul. De mic a învătat araba si persana, mai târziu franceza. A fost educat în spirit religios. Studiile superioare le-a făcut în domeniul medicinii veterinare. Si-a publicat poeziile în revistele: „Sırat-ı Mustakim/ Calea stabilă” si „Sebil-ül Resat”.

La sfârsitul Primului Război Mondial a plecat în Germania, unde a scris impresiile de acolo. După începerea Războiului de Independentă s-a întors în Turcia. După întemeierea Republicii a devenit deputat în Marea Adunare Natională. În 1921 a scris imnul Turciei, „İstiklal Marsı”. Desi a fost adeptul unei republici laice, nu a fost de acord cu unele reforme făcute după întemeierea Republicii si a plecat în Egipt, unde s-a angajat ca lector de literatura turcă. Aici si-a consacrat 10 ani din viata sa creatiei literare.

S-a îmbolnăvit si s-a întors la Istanbul, unde a si decedat.

Si-a editat poemele cu titlul „ Safahat/ Metamorfoze” în sapte volume, numite: 1. I. Kitap/ Cartea I-a, 2. Süleymaniye Kürsüsünde/ Din amvonul (moscheii) Süleymaniye, 3. Hakkın Sesleri / Vocea dreptătii – se poate traduce si Vocea divină, 4. Fatih Kürsüsünde/ Din amvonul (moscheii )Fatih, 5. Hatıralar/ Amintirile, 6. Âsım (nume propriu), 7. Gölgeler/ Umbrel e .

Creatia poetului se împarte în: poezii lirice si poezii didactice. În cele lirice descrie natura, clima din tările arabe. Meditează pe teme religioase si umaniste. Descrie pelerinajul la locurile sfinte pentru musulmani.

 

Necid Çőlleri’nden Medine’ye

„De la Desertul Negid la Medina”

 

O cehennem vadide bu cennet ne güzel!

En büyük siir tezadın mıdır, ey Hüsn-ü Ezel?

Sana bu mısra-ı bercestedir etmis ki sünüh

Duyar ama varamam yükselen âhengine ruh.

 

În traducere:

În valea aceasta de iad, ce frumos este raiul!

E paradoxul tău, o Dumnezeule.

Vederea ta îmi inspiră cele mai frumoase versuri.

Spiritul meu simte, dar este neputincios să exprime armonia ei.

 

În poeziile didactice descrie un peisaj, un drum si, sub formă de dialog, redă suferintele poporului. Prin elogiul adus muncii vede calea îmbunătătirii situatiei. Versurile patriotice ale lui M.A.Ersoy sunt scrise pe monumentul eroilor din Anafarta:

 

Ey bu topraklar için toprağa düsmüs asker,

Gökten ecdat düserek öpse apakalnını değer.

Sana dar gelmeyecek mezarı kimler kazsın?

Gömelim seni gel tarihe desem sığmazsın.

 

În traducere:

O, soldatule căzut pentru pământurile acestea,

Meriti ca strămosii să coboare din cer si să sărute fruntea ta curată.

Cine poate să sape groapă potrivită pentru tine...

N-ai încape chiar dacă te-am îngropa în istorie

Din punct de vedere filozofic Mehmet Akif este un adept al islamului. Încearcă să propovăduiască preceptele Coranului, însă este dezamăgit. El simte că vocea i se pierde în pustiu.

 

 

Hűsran

 

Haykır, kime lâkin? Hani sahipleri yurdun?

Ellerdi yatanlar, sağa baktım, sola baktım,

Feryadımı artık boğarak na’asını tuttum.

Bin parça edip, siirime gömdüm de bıraktım.

Seller gibi vâdiyi enînîm saracakken,

Hiç çağlamadan gizli inen yas gibi aktım.

Yoktur elemimden su sagir kubbede bir iz,

İnler “Safahat” ımdaki hüsran bile sessiz.

 

Dezamăgire

 

Strigă, dar pe cine? Unde sunt stăpânii tării?

Cei decedati erau străini. M-am uitat la dreapta, la stângă

Am înăbusit strigătul meu si am tinut cadavrul tău.

L-am făcut bucăti si l-am lăsat îngropat în poezia mea.

Credeam că am să curg în vale ca apa la inundatie.

Fără nici un ropot, am curs ca o lacrimă ascunsă.

Din tristetea mea nu este o urma în bolta cerească.

Geme în “Metamorfoze”le mele dezamăgirea.

 

Majoritatea poeziilor sale Mehmet Akif le-a scris în sistemul metric aruz. În poeziile didactice a folosit atât sistemul aruz cât si sistemul hece (silabic). Astăzi limba unora din poeziile lui poate fi înteleasă fără utilizarea Dictionarului explicativ , iar altele cer utilizarea. Unele poezii contin multe persanisme si arabisme. Însă în comparatie cu poetii din a două jumătate a secolului al XIX-lea si începutul secolului XX, limba lui este relativ purificată.

Două catrene traduse de domnul Nevzat Yusuf:

 

Epitaf

(Pentru monumentul eroilor)

Doarme sub bolta cerului scăldat în sânge,

Bărbatul ce pentru acest pământ s-a jertfit.

Nimeni de aceasta piatră nu se atinge.

Când treci pe aici ia seama, eroii n-au murit.

 

(Partea din trecut)

Se spune că omul primeste partea sa din trecut.

Întâmplările de cinci mii de ani ce au dat oare?

Si se zice că istoria se repetă cu toată tăria,

Dacă ar fi învătat din trecutul său s-ar fi repetat oare?

 

Stilizare si note: Marius Chelaru

Articol publicat în limba turcă, si versiunea română, în revista „Kadō”, nr. 2, Iasi, 2012.

Abdülhamid al II-lea  (turca otomană: `Abdü’l-Hamīd-i   s ânî , turca modernă: İkinci Abdülhamit) 1842-1918; Al 34-lea sultan al  Imperiului Otoman, din 1876-1909; înlăturat de „junii turci”. La 23 decembrie 1876, la presiunile externe urmare a cruzimilor cu care a înăbusit revoltele din unele teritorii, a decretat prima Constitutie a Imperiului Otoman, care parafa trecerea de la monarhia absolutistă la cea constitutională. Dar, în 1878, la 13 februarie, a dizolvat parlamentul.

Născut lângă Bahchisaray, unde a si murit; Gasprinsky ( Ismail Gaspirali), de la numele orasului Gaspra, statiune pe costa Mării Negre, nu departe de Yalta. Educat la Moscova, a călătorit mult, ajungând si la Viena, Paris. A scris despre problemele musulmanilor tuci si tătari din Rusia. Din scrierile lui au fost traduse în engleză: cărti – French and African Letters , Annotated Translation and Introduction by Azade-Ayse Rorlich, Istanbul, The Isis Press. 2008, eseuri: First Step Towards Civilizing the Russian Muslims, translated by Edward Lazzerini, Reprinted in Modernist Islam, 1840-1940: A Sourcebook, Edited by Charles Kurzman. Oxford University Press: 2002, Russo-Oriental Relations. Thoughts, Notes, Desires, Translated by Edward Lazzerini, Reprinted in The Tatars of the Crimea: Their Struggle for Survival, Edited by Edward Allworth. Duke University Press, 1988.

Nef'i (Ömer) (1572 – 1635). După ce a luptat în diverse confruntări pe teritoriul imperiului, a mers la curte, a avut parte si de faimă, dar din cauza felului în care critica pe mai-marii epocii, a fost condamnat la moarte si executat prin.strangulare.

Nâbî (1642–1712); a criticat, între altele, stagnarea vizibilă în Imperiul Otoman.

Orientalistul scotian Elias John Wilkinson Gibb (1857–1901) si cartea sa în 6 volume History of Ottoman Poetry , Londra, 1900-1909; primul volum a fost publicat antum, celelalte postum, îngrijite de Edward G. Browne.

Orientalistul rus Vladimir Fiodorovitch Minorski/ Vladimir Fedorovich Minorsky / Владимир Фёдорович Минорский, 1877-1966.

Este vorba despre purificarea limbii turce.

Atatürk, Kemal Mustafa (1881-1938) – carieră militară remarcabilă (războiul greco-turc, 1919-1922, i-a adus supranumele Ghazi/ Gloriosul); după ce ajunge comandant sef al Armatei Revolutionare, este ales primul presedinte al Turciei (29 octombrie 1923); în Turcia se consideră că a initiat si pus în aplicare o serie de reforme care au schimbat radical viata în tară, aproape anihilând tarele vechiului sistem social otoman, distrugând reteaua de interese a pasalelor.

Încă din secolul al XIII-lea au fost lideri otomani care au pretins titlul de calif, dar, în 1517, otomanii au întemeiat Califatul Osmanilor. Acesta a durat până în 1918, după înfrângerea Imperiului, dar a fost abolit în 1924.

Impropriu numite „mănăstiri”; destinate dervisilor sau sectelor/ grupurilor sufi.

Cu referire la confruntările din august 1915 (între care Anafartalar Savası) pentru controlul asupra peninsulei Gallipoli, în Campania din Dardanele (turcii îi spun „Bătălia de la Çanakkale/ Çanakkale Savası), desfăsurată pe mai multe fronturi.